Pilotul Cristiana Oprea şi copilotul Adrian Mitraşcă vor debuta săptămâna aceasta în Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), cu prilejul Raliului Croaţiei, etapa a treia a sezonului, care va avea loc în perioada 21-24 aprilie, potrivit unui comunicat remis Agerpres.
Cristiana Oprea şi Andrei Mitraşcă vor reprezenta România la bordul unui Peugeot 208 R2 de clasă RC4, aceeaşi maşină pregătită de H Motorsport cu care şi-au anunţat deja prezenţa în Trofeul Balcanic FIA ERT, care începe în august. De altfel, anularea primei etape din acest campionat – Raliul Turciei, programat în acelaşi weekend cu Raliul Croaţiei – le-a oferit şansa să se reorienteze spre WRC.
Echipajul Oprea/Mitraşcă va evolua la secţiunea maşinilor cu două roţi motrice alături de alţi 11 concurenţi.
„Am ales să facem acest pas şi să concurăm la Raliul Croaţiei din acelaşi motiv pentru care în 2019 am participat la o etapă din Campionatul European: sunt curioasă să văd ce înseamnă să concurezi la cel mai înalt nivel, să învăţ de la cei mai buni şi să îmi iau un plus de motivaţie pentru toată munca pe care o depun, care cere sacrificii semnificative atunci când îţi setezi obiective înalte. Cred cu tărie că o competiţie sănătoasă şi un mediu sportiv fair play, incluziv, mă ajută să îmi depăşesc limitele şi să progresez în cu totul alt ritm decât dacă aş fi rămas să concurez în zona de confort, acasă. Obiectivul nostru este să ajungem cu bine la finish şi să ne bucurăm din plin de această oportunitate”, a declarat Cristiana Oprea.
Anul 2022 marchează ediţia aniversară de 50 de ani a Campionatului Mondial de Raliuri FIA WRC. Aproximativ 100 de femei pilot au luat startul la etapele de WRC din 1973 până în prezent, cea mai cunoscută fiind Michele Mouton, cu 50 de starturi şi 4 victorii în mondial. De-a lungul timpului, mai multe echipaje româneşti au luat startul în Campionatul Mondial de Raliuri, însă singura româncă a fost Mihaela Beldie Dobranici, în calitate de copilot al pilotului Claudiu David, în 2007. După mai multe participări în afara ţării, ”prin care a inspirat femeile din motorsportul românesc prin exemplul propriu şi le-a promovat prin platforma Femei în Motorsport, Cristiana Oprea devine acum prima româncă pilot care va concura în Campionatul Mondial de Raliuri FIA WRC”.
Sursa: Agerpres