Gabriela Ruse s-a calificat pe tabloul principal la Beijing (WTA)

Data:

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a reuşit să acceadă pe tabloul principal de simplu al turneului WTA 1.000 de la Beijing (China), dotat cu premii totale de 8.955.610 dolari, marţi, după ce a învins-o pe chinezoaica Jia-Jing Lu cu 6-3, 6-1, în ultima rundă a calificărilor.

Ruse (26 ani, 93 WTA) s-a impus în 68 de minute, în care adversara sa nu a reuşit să îşi creeze nicio minge de break.

Ruse şi Lu s-au întâlnit o singură dată până acum, în 2021, la Montpellier (W60), românca impunându-se cu 6-4, 6-2 în primul tur.

Gabriela Ruse şi-a asigurat un cec de 23.250 de dolari şi 40 de puncte WTA.

Pe tabloul principal de simplu au intrat direct trei românce, Jaqueline Cristian (care va juca în primul tur cu maghiara Anna Bondar), Irina Begu (care o va avea ca adversară pe chinezoaica Ye-Xin Ma) şi Ana Bogdan (care va primi replica jucătoarei americane Sofia Kenin).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Guardiola îl compară pe Haaland cu Messi şi Ronaldo

Antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola, l-a plasat luni pe Erling Haaland la egalitate cu Leo Messi şi...

FC Barcelona se gândeşte să-l aducă pe Harry Kane în vară (presă)

Clubul de fotbal FC Barcelona l-a adăugat pe Harry Kane, atacantul englez al lui Bayern Munchen, pe lista...

Liverpool nu va putea conta pe atacantul Alexander Isak în meciul cu Real Madrid

Mijlocaşul lui Liverpool, Curtis Jones, s-a "reîntors la antrenamente", dar atacantul Alexander Isak a rămas indisponibil pentru antrenamentul...

NHL – A cincea victorie consecutivă pentru Tampa Bay Lightning

Echipa Tampa Bay Lightning a învins în deplasare, cu scorul de 4-2, formaţia Utah Mammoth, într-un meci disputat...