Karim Benzema l-a depăşit pe Alfredo Di Stefano în ierarhia golgheterilor lui Real Madrid în La Liga

Data:

Atacantul francez Karim Benzema, autorul golului victoriei lui Real Madrid în partida cu Sevilla FC (3-2), disputată duminică, a ajuns la 217 goluri marcate în La Liga, depăşindu-l astfel pe legendarul Alfredo Di Stefano (216 goluri) în clasamentul all-time al marcatorilor clubului madrilen în campionatul de fotbal a Spaniei, informează EFE, potrivit Agerpres.

Benzema (34 de ani) ocupă locul al treilea în ierarhia golgheterilor lui Real Madrid în liga spaniolă, apropiindu-se tot mai mult de ocupantul locului secund, spaniolul Raul Gonzalez (228 goluri), chiar dacă rămâne încă departe de portughezul Cristiano Ronaldo (312 goluri)

Internaţionalul francez a ajuns duminică la un total de 25 de reuşite de la debutul actualei ediţii a ligii spaniole, acesta fiind cel mai mare număr de goluri pentru Benzema într-o singură ediţie de campionat.

Precedentul său record de goluri în La Liga (24) data din sezonul 2015-2016.

Karim Benzema a înscris 39 de goluri în 39 de partide disputate în toate competiţiile de la debutul acestui sezon, depăşind cea mai bună performanţă de sa de până acum la Real Madrid, stabilită în 2011/2012, când a marcat în total 32 de goluri.

Căpitanul lui Real Madrid ocupă locul secund în clasamentul golgheterilor actuale ediţii a Ligii Campionilor, cu 12 reuşite, la un sigur gol distanţă de polonezul Robert Lewandowski, a cărui echipă, Bayern Munchen, a fost eliminată însă din competiţie în sferturile de finală.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Organizatorii Jocurilor Olimpice din 2026 au confirmat traseul oficial al torţei olimpice

Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026 au dezvăluit, luni, traseul complet al torţei olimpice, care va trece...

Nagelsmann lasă deschisă poarta lotului Germaniei pentru CM 2026

Selecţionata de fotbal a Germaniei şi-a asigurat biletul la Cupa Mondială din 2026 şi aşteaptă acum tragerea la...

Carlos Alcaraz, indisponibil pentru Cupa Davis

Liderul mondial Carlos Alcaraz, accidentat la piciorul drept, a declarat forfait, marţi, pentru faza finală a competiţiei masculine...

Laporta, încrezător că meciul Barca – Eintracht din Liga Campionilor se va juca pe Camp Nou

Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a explicat marţi că gruparea sa lucrează la izolarea zonei de pe...