Clubul Everton a ajuns la un acord pentru a fi cumpărat de grupul american Friedkin

Data:

Clubul englez de fotbal Everton, din Premier League, a anunţat luni că a ajuns la un acord pentru a fi cumpărat de grupul american Friedkin, la două luni după o primă încercare nereuşită, informează Reuters.

„Blue Heaven Holdings”, compania omului de afaceri iraniano-britanic Farhad Moshiri, care deţine 94% din acţiunile lui Everton, „şi grupul Friedkin confirmă că au ajuns la un acord cu privire la condiţiile vânzării”, a declarat clubul.

„Suntem bucuroşi că am ajuns la un acord pentru a deveni proprietarii acestui club emblematic”, a comentat un purtător de cuvânt al grupului Friedkin, care deţine deja clubul AS Roma, din Serie A, şi echipa AS Cannes din divizia a patra a campionatului Franţei.

„Aşteptăm cu nerăbdare să aducem stabilitate clubului şi să împărtăşim viziunea noastră pentru viitorul său, inclusiv finalizarea noului stadion al lui Everton la Bramley-Moore Dock”, care va înlocui Goodison Park, a adăugat el.

Tranzacţia trebuie validată de mai multe organizaţii, printre care Premier League, Federaţia engleză de fotbal şi Financial Conduct Authority (FCA), autoritatea britanică a pieţelor, pentru a fi finalizată.

Grupul, condus de miliardarul american Dan Friedkin, intrase într-o perioadă de exclusivitate pentru a negocia o posibilă achiziţie în luna iunie, înainte ca Everton să anunţe în iulie că nu va fi încheiat niciun acord între părţi.

Americanul John Textor, care deţine 45% din acţiunile lui Crystal Palace, un alt club din Premier League, şi-a manifestat atunci interesul, explicând că vrea să cumpere acţiunile lui Farhad Moshiri în nume propriu.

„Mai este de lucru pentru finalizarea tranzacţiei”, i-a răspuns atunci clubul Everton lui Textor, temperând ardoarea acestuia.

Everton este pe ultimul loc în Premier League, la egalitate Wolverhampton, cu un singur punct după cinci etape.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Wout van Aert, pe lista vedetelor în Turul Germaniei (20-24 august)

Ciclistul belgian Wout van Aert, câştigătorul ultimei etape de pe Champs-Elysees a Turului Franţei 2025, deschide lunga listă...

Bugetul Borussiei Dortmund, redus din cauza renovării bucătăriilor de la stadionul său

În ciuda calificării pentru viitoarea ediţie a Ligii Campionilor şi participarea la Cupa Mondială a Cluburilor, clubul german...

Denunţătorii dopajului organizat din Rusia se tem că vor fi deportaţi din SUA

Denunţătorii Iulia Stepanova şi Vitali Stepanov, care au contribuit la descoperirea dopajului sponsorizat de stat în ţara lor...

NBA – Boston Celtics l-a transferat pe Georges Niang la Utah Jazz şi l-a adus pe Chris Boucher

Boston Celtics a anunţat, marţi seara, transferul jucătorului Georges Niang la Utah Jazz pentru a lăsa loc liber...