Fundaşul internaţional spaniol Gerard Pique, jucătorul echipei FC Barcelona, este bănuit că ar fi încasat un comision pentru ca Arabia Saudită să poată găzdui Supercupa Spaniei la fotbal, conform publicaţiei spaniole El Confidencial, care susţine că Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF) ar fi negociat pentru o valoare de 24 milioane euro în favoarea companiei Kosmos deţinută de jucător, potrivit Agerpres.
După cum relatează publicaţia online El Confidencial, care ar fi avut acces la documente şi mesaje audio private între Pique şi Luis Rubiales, preşedintele Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF), forul spaniol ar încasa 40 milioane euro pe sezon pentru fiecare din cele şase ediţii organizate în Arabia Saudită începând din 2020 (240 milioane euro în total), în timp ce Kosmos primeşte 4 milioane pe sezon, respectiv 24 milioane euro în total.
Supercupa Spaniei este un eveniment organizat de Kosmos Holding, firmă deţinută de Pique, şi care reuneşte primele două echipe din ultima ediţie de campionat şi cele două finaliste ale ultimei ediţii a Cupei Regelui.
„Pique a avut un rol decisiv în negocierile pentru ca Supercupa Spaniei să fie organizată în Arabia Saudită şi a profitat pe tot acest parcurs de un tratament preferenţial din partea lui Rubiales, din motive ce rămân încă de stabilit. Un purtător de cuvânt al lui Pique a negat că ar fi beneficiat de vreun tratament preferenţial”, mai scris El Confidencial în numărul său de luni.
În 2019, oficializarea acestei mutări a evenimentului pentru trei ediţii, pentru o valoare estimată atunci la 30 de milioane de euro pe sezon, a fost foarte criticată, în special din cauza poziţiei femeilor în societatea saudită.
Într-o luare de poziţie publicată luni de cotidianul sportiv Marca, cel mai vândut în Spania, Federaţia spaniolă a precizat că „aceste informaţii nu aduc nimic nou în raport cu ce a fost făcut public în 2019. Toate cifrele operaţiunii au fost prezentate, explicate şi votate de adunarea generală. Toată această chestiune face parte dintr-o campanie de hărţuire şi discreditare”, a explicat un oficial al RFEF.
Prima ediţie a Supercupei Spaniei pe teritoriul monarhiei din Golf a avut loc în ianuarie 2020 între FC Barcelona, Real Madrid, Atletico Madrid şi Valencia CF, fiind câştigată de Real Madrid (0-0, 4-1 la loviturile de departajare cu Atletico în finală).
În ianuarie, Real Madrid s-a impus (2-0) în finala cu Athletic Bilbao disputată la Jeddah (Arabia Saudită).
Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF) a anunţat joi că a fost victima unui atac cibernetic, în urma căruia au fost sustrase arhive de date aparţinând preşedintelui Luis Rubiales.
Sursa: Agerpres
[…] Fundaşul internaţional spaniol Gerard Pique, jucătorul echipei FC Barcelona, este bănuit că ar fi încasat un comision pentru ca Arabia Saudită să poată găzdui Supercupa Spaniei la fotbal, conform publicaţiei spaniole El Confidencial, care susţine că Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF) ar fi negociat pentru o valoare de 24 milioane euro în favoarea companiei Kosmos deţinută de jucător, potrivit sportalert.ro. […]
[…] Fundaşul internaţional spaniol Gerard Pique, jucătorul echipei FC Barcelona, este bănuit că ar fi încasat un comision pentru ca Arabia Saudită să poată găzdui Supercupa Spaniei la fotbal, conform publicaţiei spaniole El Confidencial, care susţine că Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF) ar fi negociat pentru o valoare de 24 milioane euro în favoarea companiei Kosmos deţinută de jucător, potrivit sportalert.ro. […]