Ligile şi sindicatele depun plângere la Comisia Europeană împotriva FIFA pe tema calendarului

Data:

Ligile europene de fotbal şi sindicatele vor depune o plângere împotriva FIFA în faţa Comisiei Europene, pe 14 octombrie, cu privire la calendarul internaţional, aşa cum îşi exprimaseră deja dorinţa la sfârşitul lunii iulie, a anunţat FIFPRO Europa, citată de AFP.

„O primă plângere a fost depusă la Înalta Curte de la Bruxelles. O alta este pregătită de ligile europene (Bundesliga, La Liga, Serie A şi Premier League, nu şi Liga franceză) şi anumite sindicate ale jucătorilor. Aceasta urmează să fie depusă pe 14 octombrie în faţa Comisiei Europene”, a explicat, pentru AFP, David Terrier, preşedintele FIFPRO Europa şi vicepreşedintele UNFP, sindicatul fotbaliştilor francezi.

În iunie anul trecut, UNFP şi PFA, sindicatul jucătorilor englezi, au depus o plângere împotriva FIFA, pentru stabilirea unilaterală a calendarului internaţional de meciuri şi decizia de a crea o Cupă Mondială a Cluburilor.

Subiectul celei de-a doua plângeri în faţa Comisiei Europene vizează dreptul la concurenţă, diferitele ligi europene considerând că multiplicarea competiţiilor internaţionale prejudiciază atractivitatea campionatelor interne.

Mai mulţi jucători de renume au profitat în această săptămână de startul noului format al Ligii Campionilor, prelungit cu două meciuri, pentru a lansa ameninţări cu greva.

„Dacă va continua aşa, la un moment dat nu vom avea altă opţiune”, a explicat marţi Rodri (Manchester City), câştigător al EURO 2024 cu Spania, care a jucat aproape 60 de meciuri în sezonul 2023-2024, la nivel de club şi selecţionată.

În centrul acestui conflict se află viitoarea Cupă Mondială a Cluburilor cu 32 de echipe, o nouă competiţie organizată în vara lui 2025 în Statele Unite, care, adăugată celor deja existente, generează „un calendar internaţional dincolo de saturaţie, care a devenit insuportabil pentru ligile naţionale şi periculos pentru sănătatea jucătorilor”, estimează FIFPRO Europa şi asociaţia ligilor.

Ca răspuns la aceste reclamaţii, FIFA a difuzat în luna august un studiu realizat de CIES (Centrul Internaţional de Studii Sportive) în care se arată că echipele de club „nu joacă mai multe meciuri pe sezon, ceea contravine credinţei într-un calendar din ce în ce mai încărcat”.

Din 2012 şi până în 2024, „numărul mediu de meciuri pe club şi pe sezon a rămas stabil la puţin peste 40. Doar 5% dintre echipe joacă în medie peste 60 de meciuri pe sezon (meciurile amicale nu sunt incluse)”, explică acest studiu independent.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă (Rapid) – Ne aşteaptă un meci greu, FC Argeş pune tot timpul adversarul sub presiune

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se...

Inter Milano speră că noul său stadion va fi gata ‘în termen de cinci ani’

Preşedintele clubului de fotbal Inter Milano, Beppe Marotta, a declarat că nerazzurri şi AC Milan au semnat un...

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, cere ca lumea să aibă răbdare cu Alexander Isak

Alexander Isak va reveni vineri la antrenamentele echipei engleze de fotbal Liverpool, înaintea derby-ului de duminică împotriva lui...

F1: Lewis Hamilton cere mai multă ‘transparenţă’ din partea FIA

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a cerut mai multă "transparenţă şi responsabilitate" din partea organizaţiei de conducere a...