Medalia de aur la Jocurile Olimpice a fost ”principalul obiectiv” al lui Djokovic în acest sezon

Data:

Medalia de aur la Jocurile de la Paris a fost „principalul obiectiv” al lui Novak Djokovic în acest sezon, a declarat vineri tenismanul sârb, care s-a impus în proba de simplu din cadrul turneului olimpic de la Paris, relatează agenţia Tanjug.

Înainte de meciul Serbia – Grecia, care va avea loc la Belgrad, în Cupa Davis, Djokovic a vorbit, într-o conferinţă de presă, despre triumful său la Paris.

„A fi 100% pregătit nu este garanţia că vei câştiga ceva, dar şansele sunt, desigur, mult mai mari… Fiecare an este o provocare pentru mine. Medalia de aur a fost obiectivul principal în acest sezon. Este cel mai mare succes al meu şi lucrul de care sunt cel mai mândru”, a afirmat Djokovic.

„Avem cea mai puternică echipă posibilă şi este important ca jucătorii tineri să simtă cultul naţionalei, unitatea, dragostea enormă şi dorinţa de a reprezenta cât mai bine Serbia pe scena internaţională”, a prefaţat Djokovic duelul dintre echipa ţării sale şi cea a Greciei. Aceasta din urmă nu va conta pe cel mai bun jucător al său, Stefanos Tsitsipas.

„Sperăm că putem ajuta şi inspira generaţiile tinere”, a adăugat Djokovic.

Căpitanul echipei Serbiei, Viktor Troicki, a menţionat că aşteaptă susţinerea fanilor locali.

„Nu am mai jucat la Belgrad de mult timp, vrem să câştigăm din nou şi să trecem peste gustul amar de la Kraljevo (înfrângere cu Slovacia în Cupa Davis, în sezonul trecut – n. r.), iar de aceea vom alinia cea mai puternică echipă, cu excepţia lui Laslo Djere, care este accidentat”, a declarat Troicki.

„Vizăm victoria şi suntem favoriţi, dar nu ne vom relaxa”, a spus Troicki.

Sâmbătă, sârbul Miomir Kecmanovic va juca împotriva grecului Aristotelis Thanos, iar Djokovic îl va avea adversar pe Ioannis Xilas.

Duminică, în meciul de dublu, Djokovic şi Hamad Medjedovic vor evolua contra lui Petros Tsitsipas şi Demetris Azoides, apoi Djokovic va primi replica lui Thanos, iar Kecmanovic îl va înfrunta pe Xilas.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Betis Sevilla – Getafe 2-1, în campionatul Spaniei

Echipa Betis Sevilla a învins la limită pe teren propriu, cu scorul de 2-1, formaţia Getafe, într-o partidă...

Circuitul ungar ‘Balaton Park’, inclus în calendarul MotoGP în 2025

Circuitul "Balaton Park" din vestul Ungariei va fi inclus în calendarul MotoGP în 2025, după ce a fost...

Paulo Fonseca (AC Milan), demis în cazul unui eşec în derby-ul cu Inter Milano (presă)

Portughezul Paulo Fonseca ar urma să fie demis din postul de antrenor al echipei de fotbal AC Milan...

România se menţine pe locul 45 în clasamentul FIFA

Naţionala României se menţine pe locul 45 în clasamentul mondial al Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA) publicat joi,...