România conduce China cu 1-0 în Cupa Davis, după victoria lui Cezar Creţu

Data:

Echipa României conduce formaţia Chinei cu 1-0 în Grupa Mondială II a Cupei Davis, după ce tenismanul Cezar Creţu l-a învins pe Yunchaokete Bu cu 3-6, 6-4, 7-6 (7/4), vineri, în Sala Polivalentă din Craiova.

Creţu (292 ATP) a avut nevoie de mai bine de trei ore de joc (3 h 07 min) pentru a se impune în faţa lui Bu (113 ATP), prima rachetă a Chinei în această confruntare.

În primul set, cei doi au mers cap la cap până la 3-3, după care chinezul a făcut diferenţa şi s-a impus cu 6-3 după patru ghemuri consecutive. În actul secund, Creţu a reuşit un break la 3-3, iar acesta a decis soarta setului, pe care l-a câştigat cu 6-4. În decisiv, românul a avut 5-3, dar nu a reuşit să fructifice avantajul şi a pierdut trei ghemuri consecutive. Creţu a împins jocul în tiebreak, unde a reuşit să încline balanţa în favoarea sa, câştigând cu 7-4.

Românul a reuşit nu mai puţin de 9 aşi în acest meci, faţă de 6 ai adversarului, dar a comis şi 4 duble greşeli (3 pentru Bu).

Al doilea meci de simplu de vineri îi va opune pe Gabi Adrian Boitan (364 ATP) îl va întâlni pe Yi Zhou (527 ATP), o confruntare în premieră. Iniţial, Filip Cristian Jianu (234 ATP) trebuia să joace cu Zhou.

Ziua de sâmbătă va începe cu partida de dublu (13:00), dintre perechea Victor Cornea/Bogdan Pavel şi cuplul Fajing Sun/Rigele Te. Cornea ocupă locul 80 în lume la dublu, Pavel este pe 272, Sun pe 289, iar Te pe 742.

Ultimele două meciuri de simplu se vor jucat între Jianu şi Bu, respectiv între Creţu şi Zhou, dueluri în premieră.

Suprafaţa de joc este hard – Acryflex-T Standard.

România şi China nu s-au mai întâlnit până acum în Cupa Davis.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă (Rapid) – Ne aşteaptă un meci greu, FC Argeş pune tot timpul adversarul sub presiune

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se...

Inter Milano speră că noul său stadion va fi gata ‘în termen de cinci ani’

Preşedintele clubului de fotbal Inter Milano, Beppe Marotta, a declarat că nerazzurri şi AC Milan au semnat un...

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, cere ca lumea să aibă răbdare cu Alexander Isak

Alexander Isak va reveni vineri la antrenamentele echipei engleze de fotbal Liverpool, înaintea derby-ului de duminică împotriva lui...

F1: Lewis Hamilton cere mai multă ‘transparenţă’ din partea FIA

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a cerut mai multă "transparenţă şi responsabilitate" din partea organizaţiei de conducere a...