Beckham a asistat la funeraliile lui Sven-Goran Eriksson

Data:

Fostul fotbalist englez David Beckham s-a aflat printre persoanele care au asistat la funeraliile lui Sven-Goran Eriksson, fost selecţioner al naţionalei Angliei, desfăşurate vineri la biserica Fryksande din oraşul suedez Torsby, transmite DPA.

Alături de căpitanul naţionalei Angliei în timpul mandatului lui Eriksson, în perioada 2001-2006, erau aşteptaţi şi alţi foşti componenţi ai selecţionatei engleze, inclusiv cei care au contribuit la atingerea sferturilor de finală la EURO 2004 şi Cupa Mondială 2006.

Sicriul lui Eriksson a sosit la biserica Fryksande în jurul orei locale 07:00 (08:00, ora României), cu mult înainte de sosirea celor 600 de invitaţi.

Membri ai familiei regale suedeze erau, de asemenea, aşteptaţi să asiste la ceremonie.

Printre primii sosiţi au fost fiul lui Eriksson, tatăl fostului antrenor, precum şi prietenul său din copilărie, Bengt Berg.

”Sunt foarte fericit şi foarte trist în acelaşi timp”, a declarat Berg, un scriitor care a lucrat cu la o carte cu Eriksson în ultimele luni de viaţă ale acestuia.

”Însă este fantastic să îl văd revenind în punctul său de plecare. Este un sentiment foarte curios. Este unul dintre noi şi am împărţit gloria sa, dar când a revenit aici era doar o persoană simplă”, a mai spus Berg.

Sven-Goran Eriksson s-a stins pe 26 august, bolnav de cancer la pancreas. El îşi dezvăluise în ianuarie suferinţa sa afirmând că în cel mai bun caz mai are un an de trăit.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristiano Ronaldo a evocat personalitatea fostului său coechipier de la naţionala Portugaliei, Diogo Jota

Starul portughez Cristiano Ronaldo şi-a amintit de coechipierul său de la naţională, Diogo Jota, care a murit într-un...

Leroy Sane, în lotul Germaniei pentru meciurile cu Luxemburg şi Slovacia

Leroy Sane, rechemat, şi Said El Mala, convocat pentru prima dată, se numără printre cei 25 de fotbalişti...

Mauricio Pochettino, selecţionerul SUA, ar vrea să antreneze din nou în Anglia

Argentinianul Mauricio Pochettino, selecţionerul naţionalei de fotbal a Statelor Unite, a recunoscut că "îi lipseşte" Premier League şi...

MotoGP: Marc Marquez a lansat o ediţie limitată a căştii sale de campion mondial

Pilotul spaniol Marc Maquez a lansat o ediţie limitată de 93 de unităţi - numărul său de curse...