Mikel Arteta, acord pentru a rămâne antrenorul lui Arsenal până 2027

Data:

Antrenorul echipei engleze de fotbal Arsenal, spaniolul Mikel Arteta, şi-a dat acordul pentru un nou contract valabil până în 2027, după cum au precizat surse pentru agenţia PA, citată de DPA.

Tehnicianul de 42 de ani se află la cârma ”tunarilor” din 2019 şi i-a condus la clasări consecutive pe locul al doilea în Premier League, dar a intrat în ultimele sale 12 luni de contract.

Arteta a cerut calm luna trecută în privinţa situaţiei sale contractuale, insistând să se concentreze pe perioada de transferuri.

Acordul pentru noul contract vine înaintea meciului pe care Arsenal îl va disputa duminică împotriva rivalei londoneze Tottenham.

De când a părăsit stafful tehnic al clubului Manchester City pentru a prelua echipa de pe Emirates, de la Unai Emery, Arteta, un fost jucător al ”tunarilor”, a condus echipa cu succes, Arsenal revenind între cluburile cu pretenţii la titlu din Premier League.

În primul său sezon la Arsenal, Arteta a condus echipa la câştigarea Cupei Angliei în 2020, cucerind şi Supercupa Angliei în 2020 şi 2023. ”Tunarii” au terminat pe locul al doilea în ultimele două sezoane, de fiecare dată după Manchester City, la capătul unor lupte pasionante.

Arsenal ocupă în prezent locul al patrulea în Premier League după trei etape, cu două victorii şi un egal, urmând să înceapă aventura în reformata Ligă a Campionilor săptămâna viitoare, contra formaţiei italiene Atalanta Bergamo, deţinătoarea trofeului Europa League.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Manchester United investighează dispariţia mai multor perechi de ghete ale echipei feminine

Manchester United a început o investigaţie după ce mai multe perechi de ghete ale unor jucătoare ale echipei...

Mirel Rădoi (Universitatea Craiova) – Farul ne-a creat probleme mereu, şi în meciurile de acasă

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se aşteaptă la o...

UEFA deschide consultări în privinţa disputării meciurilor din campionatele naţionale în străinătate

UEFA se va consulta cu actorii din fotbalul european în privinţa cererii făcute de liga spaniolă şi liga...

Portarul mexican Guillermo Ochoa (40 ani) a semnat pentru AEL Limassol

Portarul mexican Guillermo Ochoa a semnat pentru clubul cipriot de fotbal AEL Limassol pentru sezonul 2025-2026, sub rezerva...