Sportive de top din Kenya şi Etiopia la Braşov Running Festival

Data:

Atlete de top din Kenya şi Etiopia vor participa la cursa feminină de la tRUNsylvania International 10K, proba vedetă de la Braşov Running Festival, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

„În mai puţin de două săptămâni, competiţia tRUNsylvania International 10K de la Braşov se pregăteşte să ofere, pentru al patrulea an consecutiv, un spectacol de proporţii iubitorilor atletismului mondial feminin. Sportive precum Lemlem Hailu, originară din Etiopia, Grace Loibach Nawowuna sau Janeth Chepngetich, din Kenya, vor performa la cursa-vedetă tRUNsylvania International 10K, în fruntea unui pluton impresionant de peste 30 de sportive de elită. Cursa de 10 km dedicată elitelor mondiale feminine a cunoscut, încă din 2022, rezultate remarcabile în cadrul competiţiei, recordul feminin al traseului din Braşov fiind deţinut de alergătoarea de origine kenyană Sheila Kiprotich, care a alergat 30:07 în 2022. De asemenea, la ediţia din 2023, cursa feminină dedicată elitelor mondiale a înregistrat rezultatele care confirmă rapiditatea traseului din cartierul Coresi, organizatorii aşteptându-se, în weekend-ul 21-22 septembrie, la doborârea de recorduri”, precizează sursa citată.

„Avem un traseu de tip circuit, cu o lungime a buclei de 3.494 m, foarte rapid, conceput special pentru a permite timpi rapizi şi pentru a oferi fanilor oportunitatea de a fi aproape de acţiune, să trăiască emoţii unice în timp ce urmăresc îndeaproape atleţii de talie mondială, la noi acasă. Având în vedere plutonul de atlete care se vor alinia la start, sunt încrezător că vom asista la performanţe care vor influenţa clasamentele mondiale all-time”, a declarat Daniel Santa, directorul Braşov Running Festival.

România va fi reprezentată de Stella Rutto, atletă naturalizată în 2021, în încercarea de a-şi doborî recordul personal de 32 min 04 sec.

Printre atletele de top (cu recordurile personale pe 10 km) confirmate la tRUNsylvania International 10K, la feminin, se vor afla Janeth Chepngetich (Kenya) – 29:55, Loice Chemnung (Kenya) – 29:57, Grace Loibach Nawowuna (Kenya) – 30:27, Yeshanesh Asmarech Anley (Etiopia) – 30:31, Christine Njoki (Kenya) – 30:37 şi Nelvin Jepkemboi (Kenya) – 30:41.

Pentru al doilea an consecutiv, competiţia va organiza şi cursa de o milă „European Road Mile”, destinată atleţilor profesionişti europeni, ce va avea loc cu o zi înainte, pe 21 septembrie, în cartierul Coresi.

În prima zi a competiţiei vor avea loc şi cursele pentru juniori şi copii, de 800 m, 1.200 m şi 3.000 m, iar în cea de-a doua zi vor avea loc cursele pentru amatori, de 5 şi 10 km, cursa în fotolii rulante, respectiv campionatul naţional de 10K cu cei mai buni atleţi români la start.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Madison Keys, bolnavă, a declarat forfait înaintea ultimului său meci de la Turneul Campioanelor

Slăbită de un virus, jucătoarea americană de tenis Madison Keys, care urma să o înfrunte pe kazaha Elena...

Lamine Yamal (FC Barcelona), evaluat la 350 de milioane de euro (CIES)

Lamine Yamal, tânărul star al echipei FC Barcelona şi al selecţionatei Spaniei, este cel mai scump fotbalist sub...

Carlos Alcaraz, membru de onoare la clubul la care s-a format

Jucătorul spaniol Carlos Alcaraz, nr. 2 mondial, a fost numit membru de onoare al clubului Real Sociedad Club...

Inter şi AC Milan au devenit oficial coproprietari ai stadionului San Siro

Cluburile de fotbal Inter Milano, antrenat de Crisitan Chivu, şi AC Milan au devenit oficial coproprietari ai stadionului...