„Unele lucruri sunt inacceptabile”, a spus De Bruyne după ultimul meci al naţionalei Belgiei

Data:

„Unele lucruri sunt inacceptabile”, a declarat fotbalistul belgian Kevin De Bruyne, foarte nemulţumit de jocul reprezentativei ţării sale în meciul de luni cu Franţa, pierdut cu 2-0 în deplasare, în Liga Naţiunilor, scrie site-ul radioteleviziunii RTBF.

De Bruyne, integralist în această partidă, a recunoscut că există o diferenţă de valoare între cele două echipe: „Da, Franţa este mai puternică decât noi. Nu sunt multe alte lucruri de spus”.

Mijlocaşul s-a exprimat apoi fără reţinere: „Ne apăram cu şase oameni, nu exista o conexiune. Chiar în repriza a doua, când eram conduşi, nu exista tranziţie. Dar nu doar tranziţia n-a fost bună, ci şi felul în care noi am jucat. Unii jucători nu şi-au îndeplinit sarcinile. De aici vine problema. Punct”.

Furios, De Bruyne nu a vrut să spună prea multe despre aceste lucruri. „Ce trebuie să îmbunătăţim? Chiar nu pot spune asta în faţa microfonului vostru. Am spus echipei la pauză. Trebuie să reuşim mai mult la toate nivelurile. Dacă nu eşti destul de bun pentru top, trebuie să dai totul, iar eu n-am văzut asta. Pot accepta că nu mai suntem la fel de buni ca în 2018, sunt primul care a spus asta, dar alte lucruri sunt inacceptabile. Spuneam cu voce tare ce gândeam la Genk când aveam 18 ani, dar nu o mai fac la 33 de ani”, a afirmat mijlocaşul.

Belgia a fost învinsă de Franţa şi optimile de finală ale EURO 2024, cu 1-0. În faza grupelor acestei competiţii, „diavolii roşii” au câştigat un singur meci, împotriva României, scor 2-0, cu De Bruyne printre marcatori.

Presa belgiană a criticat dur evoluţia naţionalei antrenate de Domenico Tedesco în meciul de luni.

„Am asistat la un naufragiu colectiv al echipei naţionale. După 15 minute bune la început, totul s-a dereglat şi am fost practic ridicoli. Din punct de vedere colectiv, asta mă depăşeşte. Când vedem calităţile intrinseci ale jucătorilor, această lipsă de implicare la echipa naţională mă dezamăgeşte”, a comentat Philippe Albert, fost fundaş important al „diavolilor roşii”.

„Cu fotbaliştii pe care Tedesco îi are la dispoziţie, en nu poate să refuze jocul. (…) Am fost surclasaţi în toate domeniile şi tocmai asta mă doare”, a adăugat Albert, care a menţionat că De Bruyne a jucat slab luni.

„Până acum, mandatul lui Domenico Tedesco în fruntea diavolilor roşii este un eşec. Vine după un Campionat European catastrofal, după o primă repriză relativ slabă împotriva Israelului (3-1 în Liga Naţiunilor – n. r.). Ce a urmat în această fereastră rezervată meciurilor internaţionale a fost îngrozitor. Îngrozitor de privit. Greşeli tehnice, lipsă de dorinţă, lipsă de implicare, de forţă în dueluri”, a spus Albert.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristiano Ronaldo a evocat personalitatea fostului său coechipier de la naţionala Portugaliei, Diogo Jota

Starul portughez Cristiano Ronaldo şi-a amintit de coechipierul său de la naţională, Diogo Jota, care a murit într-un...

Leroy Sane, în lotul Germaniei pentru meciurile cu Luxemburg şi Slovacia

Leroy Sane, rechemat, şi Said El Mala, convocat pentru prima dată, se numără printre cei 25 de fotbalişti...

Mauricio Pochettino, selecţionerul SUA, ar vrea să antreneze din nou în Anglia

Argentinianul Mauricio Pochettino, selecţionerul naţionalei de fotbal a Statelor Unite, a recunoscut că "îi lipseşte" Premier League şi...

MotoGP: Marc Marquez a lansat o ediţie limitată a căştii sale de campion mondial

Pilotul spaniol Marc Maquez a lansat o ediţie limitată de 93 de unităţi - numărul său de curse...