Diamond League – Armand Duplantis, învingător în reuniunea de la Zurich, cu o săritură sub şase metri

Data:

Suedezul Armand Duplantis, „regele” săriturii cu prăjina, s-a impus joi în reuniunea de la Zurich, din cadrul circuitului atletic Diamond League (Liga de Diamant), însă pentru prima oară de la debutul acestui sezon estival nu a reuşit să treacă peste bariera simbolică de şase metri, informează AFP.

Duplantis (24 ani), dublu campion olimpic (2021, 2024) şi dublu campion mondial (2022, 2023), s-a oprit la 5,82 m la concursul din Ţara Cantoanelor, al cărui debut a fost perturbat de ploaie şi vânt, la unsprezece zile după ce reuşise să doboare pentru a zecea oară recordul mondial în această probă (6,26 m), la Chorzow (Polonia).

Miercuri, Armand Duplantis a câştigat un duel inedit pe distanţa de 100 m împotriva norvegianului Karsten Warholm, specialist la 400 m garduri, o provocare pe care cei doi prieteni şi-au lansat-o anul trecut. Duplantis s-a impus în această cursă cu timpul de 10 sec 37/100.

Tot joi, Letsile Tebogo din Botswana a obţinut victoria în proba feminină de 200 m, în care deţine titlul olimpic, cu timpul de 19 sec 55/100, devansând-o cu două sutimi de secundă pe americanca Kenny Bednarek, medaliată cu argint la JO de la Paris.

La 1.500 m masculin, învingător a fost americanului Yared Nuguse, în 3 min 29 sec 21/100, urmat de norvegianul Jakob Ingebrigtsen (3 min 29 sec 52/100), în timp ce campionul olimpic de la Paris, americanul Cole Hocker, s-a clasat pe poziţia a treia, în 3 min 30 sec 46/100.

La 100 m feminin, victoria a revenit americancei Sha’Carri Richardson, în 10 sec 84/100, care şi-a luat cu această ocazie revanşa în faţa celei care a învins-o în finala olimpică de la Paris, Julien Alfred din Saint Lucia (locul 2, 10 sec 88/100).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...