Roger Federer i-a luat apărarea lui Jannik Sinner

Data:

Fostul mare tenisman elveţian Roger Federer i-a luat apărarea italianului Jannik Sinner, actualul număr unu mondial, care a scăpat de suspendare după ce a fost testat de două ori pozitiv la o substanţă interzisă, scrie ziarul Le Matin.

Prezent la US Open, unde a fost aclamat de spectatori, Roger Federer, s-a exprimat, într-o emisiune a televiziunii NBC, în legătură cu situaţia lui Jannik Sinner.

„Aproape toţi suntem convinşi că nu a făcut nimic. Înţeleg însă frustrarea oamenilor care se întreabă dacă a fost tratat la fel ca şi ceilalţi”, a spus Roger Federer.

Această diferenţă de tratament a fost criticată de mai mulţi jucători.

„Situaţia este delicată. Este coşmarul oricărui sportiv şi al oricărei echipe să se confrunte cu astfel de acuzaţii, pentru că facem aceste teste în fiecare zi”, a adăugat elveţianul.

Înaintea acestor declaraţii ale lui Federer, Sinner a fost apărat de altă legendă a tenisului, spaniolul Rafael Nadal.

„De obicei cred în buna credinţă a oamenilor. Îl cunosc pe Sinner şi nu cred, în niciun caz, că a vrut să se dopeze. Iar apoi, un alt lucru: în cele din urmă, dreptatea este dreptate. Nu cred că trebuie să ne placă justiţia doar atunci când se rezolvă aşa cum gândim noi. Până la urmă, dreptatea este dreptate şi eu cred în dreptate”, a afirmat Nadal într-un interviu acordat unui post de televiziune spaniol.

Opiniile lui Federer şi Nadal diferă de cea a sârbului Novak Djokovic, care a acuzat o”lipsă de coerenţă” în lupta împotriva dopajului după cazul Sinner.

„Înţeleg frustrarea jucătorilor din cauza lipsei de coerenţă. Am înţeles că al său caz era decis în momentul în care a fost dezvăluit. Trecuseră însă cinci luni de când vestea a ajuns la echipa sa. Aşa că da, sunt o mulţime de probleme în sistem, vedem lipsa unor protocoale clare şi standardizate”, a comentat Djokovic în cadrul unei conferinţe de presă la New York, înaintea startului US Open.

Jannik Sinner a fost depistat pozitiv la două controale antidoping în martie 2024, la opt zile distanţă: pe 10 martie în timpul turneului de la Indian Wells şi pe 18 martie în afara competiţiei, cu puţin înaintea turneului de la Miami. În urina sa au fost găsite urme de clostebol, un anabolizant.

Un tribunal independent a acceptat explicaţia lui Sinner conform căreia contaminarea cu o substanţă interzisă, clostebol, un agent anabolizant, a avut loc atunci când un membru al echipei sale a aplicat un spray fără prescripţie medicală pentru a trata o rană uşoară la începutul acestui an, conform Autorităţii Internaţionale de Integritate a Tenisului (ITIA).

Jannik Sinner are un parcurs reuşit la US Open, unde îl va întâlni miercuri, în sferturi de finală, pe rusul Daniil Medvedev într-o reeditare a finalei ultimei ediţii a Openului Australiei, încheiată cu victoria italianului.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Petrolul Ploieşti l-a transferat pe fundaşul Yohan Roche

Fundaşul central Yohan Roche (27 ani) a semnat un contract valabil până la finalul sezonului 2025-2026 cu echipa...

Sinner, prima persoană ce s-a înscris pentru a fi printre voluntarii ce vor ajuta la organizarea JO 2026

Tenismanul italian Jannik Sinner, numărul unu mondial, este prima persoană care s-a înscris pentru a fi printre cei...

Federer l-a sfătuit pe Nadal să nu amâne prea mult decizia în privinţa retragerii

Fostul mare tenisman Roger Federer l-a sfătuit pe bunul său prieten şi fost rival Rafael Nadal să nu...

Croatul Ivan Perisic a semnat cu PSV Eindhoven

Ivan Perisic, o extremă cu 136 de selecţii pentru naţionala Croaţiei, a semnat un contract valabil până la...