Mircea Lucescu i-a vizitat pe jucătorii echipei naţionale de tineret a României în cantonamentul de la Buftea

Data:

Selecţionerul primei reprezentative, Mircea Lucescu, i-a vizitat pe componenţii echipei naţionale de tineret a României, aflaţi în cantonament la Centrul Naţional de Fotbal Buftea înaintea partidelor cu Muntenegru şi Finlanda din preliminariile Campionatului European U21 din 2025, informează, miercuri, site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.

Daniel Pancu, antrenorul naţionalei de tineret, a fost gazda lui Mircea Lucescu, prezentându-i pe toţi jucătorii din lotul U21 al României.

Mircea Lucescu le-a adresat un discurs motivaţional tinerilor jucători: „Fotbalul românesc are nevoie de această calificare. Sunteţi viitorul, contaţi, trebuie să luptaţi pentru această calificare. Eu vreau să promovez tinere talente, vă urmăresc, daţi totul aici şi veţi ajunge la prima reprezentativă”.

Această vizită a avut loc, marţi seara, cu doar câteva zile înainte de meciurile importante pe care România U21 le va disputa în această lună în cadrul calificărilor pentru Campionatul European.

Naţionala Under 21 a României întâlneşte Muntenegru, pe 6 septembrie (ora 19.30, Stadion „Eugen Popescu” din Târgovişte) şi Finlanda, pe 10 septembrie (ora 18:00, Tammelan Stadion din Tempere) în preliminariile EURO 2025.

România U21 face parte din Grupa E, alături de Elveţia, Finlanda, Albania, Muntenegru şi Armenia. Tricolorii sunt pe locul doi în grupă, la un punct distanţă de liderul Elveţia, şi mai au de disputat patru meciuri în cadrul calificărilor.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Lewis Hamilton va fi penalizat cu cinci locuri la Marele Premiu al Italiei

Pilotul britanic Lewis Hamilton va fi penalizat cu cinci locuri pe grila de start a Marelui Premiu de...

Liverpool a câştigat derby-ul cu Arsenal (1-0), în Premier League

Liverpool, campioana en titre, a învins-o pe rivala Arsenal cu scorul de 1-0, duminică, pe Anfield, în primul...

Acord pentru trasferul lui Isak (Newcastle) la Liverpool, pentru 130 de milioane de lire (presă)

Clubul englez de fotbal Newcastle United a acceptat o ofertă record a lui Liverpool pentru transferul atacantului suedez...

FC Barcelona, ţinută în şah de Rayo Vallecano, în La Liga

FC Barcelona, campioana en titre, a fost ţinută în şah de Rayo Vallecano, scor 1-1, duminică, la Madrid,...