Cristiano Ronaldo vrea să ajungă la 1.000 de goluri marcate în cariera sa

Data:

Starul portughez Cristiano Ronaldo a declarat, într-un interviu acordat fostului fundaş englez Rio Ferdinand şi publicat pe canalul său de YouTube, că doreşte să atingă borna de 1.000 de goluri înainte de a pune capăt strălucitoarei sale cariere.

„Mai întâi vreau să ajung la 900 de goluri, apoi la 1.000. Dar cu o singură diferenţă: toate golurile mele sunt filmate, am dovezi”, a spus atacantul lusitan, cu o referire destul de clară la foştii fotbalişti brazilieni Pele şi Romario, care au pretins că au marcat fiecare peste 1.000 de goluri.

„Îi respect pe toţi, dar am dovezi”, a adăugat actualul jucător al clubului saudit Al-Nassr. „Dacă vrei, pot aduce şi golurile marcate la antrenamente, nicio problemă”, a glumit Ronaldo, autorul a 899 de goluri şi 254 de assist-uri în 1.235 de meciuri disputate ca profesionist, la nivel de club şi echipă naţională.

La 39 de ani, fostul jucător al lui Real Madrid îşi păstrează practic intactă motivaţia. „Întotdeauna îmi doresc să dau goluri. Fie că este împotriva Franţei sau împotriva lui Al-Ettifaq, nu se schimbă nimic pentru mine. După un meci câştigat, e întotdeauna mai bine. Dar dacă marchez mai mult sunt puţin mai fericit. Iar după o înfrângere am învăţat că viaţa continuă”, a mai spus Cristiano Ronaldo.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturi la Hong Kong (WTA)

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la...

Luciano Spalletti a acceptat să preia echipa Juventus Torino

Fostul selecţioner italian Luciano Spalletti a acceptat să preia conducerea tehnică a echipei de fotbal Juventus Torino, urmând...

Paul Pogba, aproape de revenirea pe teren, după o absenţă de peste doi ani

Mijlocaşul francez Paul Pogba, care nu a mai jucat un meci oficial din septembrie 2023, ar putea reveni...

Kylian Mbappe (Real Madrid) va intra vineri în posesia trofeului Gheata de Aur

Internaţionalul francez Kylian Mbappe, atacantul echipei Real Madrid, va intra vineri în posesia trofeului Gheata de Aur, atribuit...