Fundaşul Daniele Rugani, împrumutat de Ajax Amsterdam de la Juventus Torino

Data:

Fundaşul Daniele Rugani a fost împrumutat de Ajax Amsterdam de la Juventus Torino până la finalul sezonului, a anunţat miercuri clubul olandez, scrie Reuters.

Rugani, în vârstă de 30 de ani, cu şapte selecţii la naţionala Italiei, între 2016 şi 2018, de obicei nu mai era titular la Juventus.

„Venirea lui înseamnă un plus de experienţă pentru apărarea noastră relativ tânără. În acest fel echipa noastră va fi mai echilibrată”, a spus directorul tehnic al grupării din Amsterdam, Alex Kroes.

Rugani este al doilea jucător care ajunge la Ajax în această vară, după Bertrand Traore de la Villarreal.
Sezonul trecut a fost unul dintre cele mai proaste din istoria „lăncierilor”, care au încheiat campionatul pe locul 5 după ce au fost la un moment dat lanterna roşie.

Cu un antrenor nou, italianul Francesco Farioli, echipa a fost învinsă duminică de nou-promovata NAC Breda, la câteva zile după ce o eliminase la lovituri de departajare pe Panathinaikos în turul al treilea preliminar din Europa League.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Guardiola îl compară pe Haaland cu Messi şi Ronaldo

Antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola, l-a plasat luni pe Erling Haaland la egalitate cu Leo Messi şi...

FC Barcelona se gândeşte să-l aducă pe Harry Kane în vară (presă)

Clubul de fotbal FC Barcelona l-a adăugat pe Harry Kane, atacantul englez al lui Bayern Munchen, pe lista...

Liverpool nu va putea conta pe atacantul Alexander Isak în meciul cu Real Madrid

Mijlocaşul lui Liverpool, Curtis Jones, s-a "reîntors la antrenamente", dar atacantul Alexander Isak a rămas indisponibil pentru antrenamentul...

NHL – A cincea victorie consecutivă pentru Tampa Bay Lightning

Echipa Tampa Bay Lightning a învins în deplasare, cu scorul de 4-2, formaţia Utah Mammoth, într-un meci disputat...