Lipă – Împreună putem face ca Los Angeles să fie mult mai bun decât Parisul

Data:

Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a declarat, luni, la întoarcerea ultimilor sportivi români de la Jocurile Olimpice, că numai împreună, sportivi, antrenori şi conducători, pot face ca ediţia de la Los Angeles din 2028 să fie şi mai bună decât cea de la Paris.

„Vreau să-i felicit pe toţi sportivii şi pe toţi profesioniştii care au stat în spatele lor şi i-au ajutat pe parcursul acestui ciclu olimpic să fie cei mai buni dintre cei buni la Jocurile Olimpice. Nu de fiecare dată ne iese, dar de fiecare dată învăţăm şi primim o lecţie. Eu sunt ferm convinsă că vom fi mult mai puternici la următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice. Cred că împreună putem să facem ca Los Angeles să fie mult mai bun decât Paris. A venit finalul acestei ediţii a Jocurilor Olimpice şi acum ne putem bucura pentru acest loc 23 ocupat de România în clasamentul medaliilor. Ne bucurăm toţi pentru aceste nouă medalii”, a afirmat ea la Salonul Oficial al Aeroportului ”Henri Coandă”.

„Mulţumesc pentru tot ce ceea ce ne-aţi oferit la aceste Jocuri. Pentru unii dintre voi am plâns, pentru alţii ne-am bucurat, dar aşa este sportul, unul câştigă, altul pierde. Însă noi vă iubim pe toţi în egală măsură şi avem încredere că veţi reprezenta România în viitor şi mai bine”, le-a transmis sportivilor preşedinta ANS.

Elisabeta Lipă a menţionat că federaţiile vor intra în curând în posesia finanţărilor pentru partea a doua a anului dintr-un fond de rezervă.

„Se ştie că federaţiile au fost finanţate mai întâi pentru primele şapte luni ale anului, iar loturile olimpice au intrat în totalitate în finanţarea Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. Iar pentru cei care îşi fac griji legat de ceea ce se întâmplă în partea a doua a anului, aduc veşti bune, în sensul în care federaţiile vor intra în posesia unei finanţări dintr-un fond de rezervă pentru a-şi duce mai departe obiectivele. Pentru că Paris 2024 s-a terminat, dar a început Los Angeles 2028”, a precizat Lipă.

Ultima parte a delegaţiei României, alcătuită din sportivi şi antrenori de la haltere, lupte, tenis de masă, polo şi atletism, a revenit, luni, de la Jocurile Olimpice de la Paris, fiind întâmpinată la Salonul Oficial al Aeroportului ”Henri Coandă” de reprezentanţi ai federaţiilor, ai cluburilor, precum şi de familii şi prieteni.

România a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de la Paris cu nouă medalii, dintre care trei de aur, patru de argint şi două de bronz, clasându-se pe locul 23 în clasamentul pe naţiuni.

Aur au câştigat înotătorul David Popovici la 200 metri liber, canotorii Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin şi echipajul feminin de opt plus unu (Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Ştefania Petreanu).

Argintul a fost obţinut de Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel la dublu rame feminin, Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc la dublu vâsle feminin – categorie uşoară, precum şi de halterofila Mihaela Cambei la cat. 49 kg.

Bronzul a fost cucerit de David Popovici la 100 metri liber şi de gimnasta Ana Maria Bărbosu la sol, în urma deciziei TAS.

Aceasta este cea mai bună clasare a României în ierarhia pe medalii din 2008 (Beijing), când tricolorii încheiau pe 18 (4-1-4). La JO 2020 (Tokyo), România termina pe locul 46 în clasamentul pe medalii (1-3-0), după ce la Rio 2016 a fost pe 47 (1-1-2), iar la Londra 2012 s-a clasat pe 31 (2-4-1).

AGERPRES

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...