JO 2024 – Înot în ape deschise: Antrenamentul programat marţi în Sena, anulat din cauza calităţii apei

Data:

Antrenamentul la înot în ape deschise programat marţi dimineaţă în Sena a fost anulat „din cauza unor probleme cu calitatea apei”, dar se menţine pentru moment programul probelor de la Jocurile Olimpice pentru zilele de 8 şi 9 august, informează EFE.

Federaţia internaţională de nataţie, World Aquatics, a anunţat marţi că a luat decizia de a anula antrenamentul la înot maraton, care urma să le permită concurenţilor să se familiarizeze cu apele Senei.

„Evaluarea calităţii apei a arătat că nivelurile de E.coli au variat între 326 şi 517, considerate de la foarte bune la bune, la cele patru puncte de colectare efectuate pe 5 august, între orele 5:00 şi 6:00 dimineaţa. Cu toate acestea, nivelurile de Enterococcus au depăşit pragurile maxime ale World Aquatics în timpul verificării de dimineaţă”, a precizat federaţia.

O a doua sesiune de antrenament este planificată la locul competiţiei, lângă Podul Alexandru al III-lea, în miercuri între orele 7:30 şi 9:30.

„La ora 4:00 a.m., pe 7 august, va avea loc o sesiune de evaluare a calităţii apei, în care World Aquatics va decide dacă sesiunea din 7 august poate avea loc”, se mai arată în comunicat.

„Cu o prognoză meteo favorabilă şi o analiză prospectivă, World Aquatics şi Paris 2024 rămân încrezătoare că evenimentele de înot maraton din 8 şi 9 august se vor desfăşura conform planului”, a mai precizat federaţia.

Proba de înot 10 km feminin ar trebui să se desfăşoare joi, urmată vineri de cursa similară masculină, în ambele cazuri începând cu ora 7:30 dimineaţa (8:30 – ora României).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

MotoGP: Marc Marquez a lansat o ediţie limitată a căştii sale de campion mondial

Pilotul spaniol Marc Maquez a lansat o ediţie limitată de 93 de unităţi - numărul său de curse...

Mai mult de jumătate dintre biletele pentru Jocurile Olimpice 2026 au fost vândute

Mai mult de jumătate dintre biletele pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina d'Ampezzo au fost vândute,...

Daniele De Rossi este noul antrenor al echipei Genoa (oficial)

Genoa l-a numit pe Daniele De Rossi în funcţia de antrenor după ce l-a demis pe Patrick Vieira,...

NBA – Campioana en titre Oklahoma City Thunder, la prima înfrângere a sezonului

Oklahoma City Thunder, campioana en titre a ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), singura echipă care îşi păstrase...