JO 2024 – Atletism: Andrea Miklos – Sunt pregătită să mă lupt cu tot ce am eu pentru a mă califica în finală

Data:

Atleta română Andrea Miklos a declarat, luni, după ce s-a califica în semifinale la 400 m, că este pregătită să se lupte pentru a obţine participarea în ultimul act al probei de la Jocurile Olimpice de la Paris.

„Cel mai greu din cursă cred că au fost emoţiile din calificări. E prima oară când alerg într-o ediţie olimpică la individual şi nimic nu se compară cu asta. Avem 80.000 de spectatori în tribune care urlă, aclamă ceea ce este extraordinar, dar îţi pierzi puţin concentrarea. În ultima perioadă însă m-am pregătit pentru momentul ăsta şi sunt pregătită să alerg în finală. Pot spune că sunt pregătită să mă lupt cu tot ce am eu pentru a obţine finala aceea, dar ştiu că n-o să fiu uşor. La ediţiile anterioare eram micuţă, dar acum, la 25 de ani, am experienţă şi consider că a venit momentul meu”, a spus ea conform paginii oficiale de Facebook a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Atleta română Andrea Miklos s-a calificat, luni, în semifinalele probei de 400 m din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, cu al 15-lea timp din serii.

Miklos s-a clasat a treia în prima serie cu timpul de 50 sec 54/100 (Personal Best), al 15-lea timp din cele şase serii disputate.

Cei mai buni timpi au fost obţinuţi de Marileidy Paulino (Republica Dominicană) – 49 sec 42/100, Amber Anning (Marea Britanie) – 49 sec 68/100 şi de Eid Salva Naser (Bahrain) – 49 sec 91/100.

Semifinalele probei de 400 m feminin sunt prevăzute în data de 7 august (ora 21:45).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Madison Keys, bolnavă, a declarat forfait înaintea ultimului său meci de la Turneul Campioanelor

Slăbită de un virus, jucătoarea americană de tenis Madison Keys, care urma să o înfrunte pe kazaha Elena...

Lamine Yamal (FC Barcelona), evaluat la 350 de milioane de euro (CIES)

Lamine Yamal, tânărul star al echipei FC Barcelona şi al selecţionatei Spaniei, este cel mai scump fotbalist sub...

Carlos Alcaraz, membru de onoare la clubul la care s-a format

Jucătorul spaniol Carlos Alcaraz, nr. 2 mondial, a fost numit membru de onoare al clubului Real Sociedad Club...

Inter şi AC Milan au devenit oficial coproprietari ai stadionului San Siro

Cluburile de fotbal Inter Milano, antrenat de Crisitan Chivu, şi AC Milan au devenit oficial coproprietari ai stadionului...