JO 2024: Zelenski salută sportivii ucraineni care vor concura la Paris ‘în ciuda războiului’ cu Rusia

Data:

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a declarat ”mândru”, vineri, de sportivii ucraineni care vor participa la Jocurile Olimpice de la Paris, în ciuda războiului cu Rusia, care macină ţara de mai bine de doi ani, transmite AFP.

”Suntem mândri de echipa noastră, de băieţii şi de fetele noastre, care, în ciuda acestui război, au reuşit să se pregătească pentru Jocurile Olimpice şi să arate starea de spirit a tuturor ucrainenilor”, a afirmat Zelenski, într-un mesaj difuzat pe platforma X.

”Ei au dorinţa de a câştiga şi caracterul ucrainean”, a adăugat preşedintele, apreciind că Kievul se află de partea celor care ”respectă viaţa, valorile umane şi principiile olimpismului”.

Invadarea Ucrainei a costat viaţa a 487 de sportivi ucraineni, majoritatea ucişi luptând pentru forţele armate pe front, a indicat joi, pe Telegram, un consilier al preşedintelui Zelenski, Mihailo Podoliak.

Ucraina va fi reprezentată la Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie-11 august) de 143 de sportivi.

”Este cea mai mică echipă din istoria participării Ucrainei la Jocurile Olimpice de vară. (…) Şi toată lumea înţelege bine de ce. Deoarece Rusia ucide intenţionat ucraineni”, a denunţat Podoliak.

Invazia rusă a perturbat pregătirile sportivilor, unii fiind nevoiţi să părăsească ţara pentru a putea continua să se antreneze, în timp ce alţii au rămas şi au trăit cu pericolul bombardamentelor ruseşti, care au lovit de mai multe ori instalaţii sportive.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ceremonie în onoarea lui Rafael Nadal, anul acesta, la Roland Garros

Fostul mare tenisman spaniol Rafael Nadal va fi onorat pentru performanţele sale la turneul de la Roland Garros,...

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a prelungit contractul cu încă doi ani

Căpitanul echipei engleze de fotbal Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a asigurat viitorul la club prin semnarea unui contract...

Turneul de la Roland Garros va păstra arbitrii de linie pentru ediţia de anul acesta

Turneului de tenis Roland Garros, ultimul de Mare Şlem care nu a recurs la arbitrajul electronic, va păstra...

Manchester United îl vrea pe portarul Maignan de la Milan, pentru a-l înlocui pe Onana

Clubul englez de fotbal Manchester United este interesat de achiziţionarea portarului lui Mike Maignan (AC Milan), după ce...