JO 2024: Mihai Covaliu (COSR), despre cazul de dopaj al atletei Florentina Iuşco – Aduce o umbră de tristeţe

Data:

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că suspendarea pentru dopaj a atletei Florentina Iuşco, în urma unei decizii a Tribunalul de Arbitraj Sportiv, care îi interzice acesteia participarea la Jocurile Olimpice de la Paris, aduce o umbră de tristeţe.

„Absolut, aduce o umbră de tristeţe asupra evenimentului de azi (deschiderea Casei României la Paris, n. red.), dar nu ne putem abate de la regulament. Regulamentul este acelaşi pentru toată lumea indiferent de nume, cine încalcă regulile nu se suie în avionul pentru Jocurile Olimpice de la Paris”, a afirmat Covaliu.

El a menţionat că instituţia pe care o conduce a fost înştiinţată oficial despre suspendarea primită de Iuşco.

„Am fost înştiinţaţi şi noi la COSR de acest caz în mod oficial. Aşa cum am spus tot timpul, toţi sportivii au fost testaţi şi în cazul oricui există o urmă de suspiciune, măcar că va primi vreun verdict de tentativă de doping sau orice alta greşeală care este sancţionată de regulament, nu se va urca în avion pentru a merge la Jocurile Olimpice de la Paris. Acesta este regulamentul pentru toată lumea şi nu se abate nimeni de la el, pentru că trebuie respectat conform literei legii”, a precizat Mihai Covaliu.

Atleta română Florentina Iuşco nu va putea concura la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a confirmat, joi, parţial, un apel al Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA) după un test pozitiv al sportivei la o substanţă interzisă, scrie Reuters.

Iuşco, atletă care urma să evolueze la Paris la săritura în lungime şi triplusalt, a fost testată pozitiv la furosemid, un diuretic pe lista interzisă a AMA/WADA, într-un control antidoping în afara competiţiei în luna aprilie a anului trecut.

Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a sancţionat-o însă cu o mustrare şi fără perioadă de ineligibilitate pe motiv că nu era vinovată sau nu a fost neglijenţa ei.

Cu toate acestea, după ce AMA/WADA a făcut apel la această decizie a ANAD, TAS a stabilit că Iuşco a eşuat în demonstrarea standardul necesar pentru a i se acorda statutul de ”nevinovat sau neglijenţă semnificativă”, şi i-a impus o suspendare de doi ani începând cu 1 februarie 2024.

Prin suspendarea Florentinei Iuşco, atletismul românesc rămâne cu 12 sportivi la JO 2024, iar delegaţia României cu 106 sportivi.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Unul dintre şefii ‘ultraşilor’ echipei AC Milan, arestat pentru tentativă de omor în 2019

Daniele Cataldo, cunoscut ultras al echipei italiene de fotbal AC Milan şi mâna dreaptă a şefului facţiunii radicale...

Vrem să dăm tot ce avem mai bun în partida cu Bayern, spune antrenorul lui VfB Stuttgart

Antrenorul echipei VfB Stuttgart, Sebastian Hoeness, are cuvinte de apreciere pentru Bayern Munchen, adversara de sâmbătă a şvabilor...

COSR: Sumele vehiculate pentru premierea sportivilor au caracter preliminar şi rol de estimare

Comitetul Executiv al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român a analizat în cadrul şedinţei de joi propunerile federaţiilor cu...

Wawrinka s-a calificat în optimi la Stockholm

Tenismanul elveţian Stan Wawrinka, la 39 de ani, s-a calificat în optimile de finală ale turneului ATP 250...