JO 2024: Germania ţinteşte un loc în Top 10 în clasamentul pe medalii

Data:

Delegaţia Germaniei are ca obiectiv clasarea între primele zece naţiuni în clasamentul pe medalii al Jocurilor Olimpice 2024 de la Paris, scrie DPA.

Cu un total de 37 de medalii la Tokyo, în 2021, dintre care 10 de aur, Germania a ocupat locul nouă în clasament. A fost cel mai prost rezultat al Germaniei după reunificare şi aşteptările de această dată sunt mai limitate.

”Va trebui să muncim foarte mult pentru a ne atinge obiectivul, pentru că o mulţime de alte ţări din jurul nostru vor să facă acelaşi lucru”, a spus Olaf Tabor, şeful misiunii olimpice într-o conferinţă de presă la ”Casa Germană” din Paris. ”Cu siguranţă nu vor primi nimic gratuit pe parcurs. Nu există un singur obiectiv. Asta pentru că avem ambiţii foarte diferite, cu 428 de sportivi în 40 discipline sportive”, a mai spus Tabor.

La Paris vor participa 428 de sportivi germani, 211 femei şi 217 bărbaţi. Dintre aceştia, 256, mai mult de jumătate, sunt debutanţi la Jocurile Olimpice.

Drapelul german la ceremonia de deschidere de pe fluviul Sena va fi purtat de baschetbalistul Dennis Schroeder, câştigător al Cupei Mondiale, şi de judoka Anna-Maria Wagner, campioană mondială.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...