Ciclism: Tadej Pogacar, întâmpinat ca un erou în Slovenia după victoria din Turul Franţei

Data:

Sute de suporteri l-au întâmpinat pe ciclistul Tadej Pogacar, miercuri seara, în micul oraş sloven Komenda, la revenirea sa în ţară după ce a câştigat Turul Franţei pentru a treia oară, informează AFP, scrie Agerpres.

„Pogi, Pogi!”, au strigat fanii la sosirea ciclistului în localitatea natală, după ce anterior participase la un eveniment în capitala Ljubljana. Ciclistul în vârstă de 25 de ani şi-a petrecut seara în mica localitate de 6.400 de locuitori, situată la 20 km distanţă de capitala Sloveniei, locul în care s-a născut şi a început să practice sportul cu pedale.

Întâmpinat ca un erou, într-o ambianţă festivă, el şi-a gravat în asfalt semnătura şi a mulţumit de la balconul primăriei mulţimii pentru „susţinerea” sa, alături de partenera sa Urska Zigart, de asemenea ciclistă profesionistă.

Peste o mie de persoane s-au aflat la faţa locului, înghesuindu-se în jurul intersecţiei centrale decorate în culorile roz, a Turului Italiei, şi galben, a „Marii Bucle”, câştigate anul acesta de Pogacar, o dublă inedită realizată în premieră de la italianul Marco Pantani în 1998.

Primarul din Komenda, Jurij Kern, el însuşi ciclist amator, l-a salutat pe campion şi pe compatriotul său Primoz Roglic pentru că au făcut din ciclism „o specialitate slovenă”.

Tadej Pogacar, care locuieşte la Monte Carlo, a câştigat pentru a treia oară Turul Franţei. Pogacar, care a mai fost învingător în Turul Franţei în 2020 şi 2021, şi-a luat revanşa asupra rivalului său danez Jonas Vingegaard (Team Visma – Lease a Bike), victorios în ultimele două ediţii.

Pogacar, care a anunţat luni că nu va participa la Jocurile Olimpice de la Paris, invocând „oboseala”, va concura în septembrie, la Zurich (Elveţia), la Campionatele Mondiale, pe un traseu montan care îi este deosebit de favorabil. El ţinteşte tripla Campionatul Mondial-Turul Italiei-Turul Franţei, pe care au reuşit-o până acum doar doi ciclişti: Stephen Roche şi Eddy Merckx.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Charalambous (FCSB), înainte de partida cu Feyenoord – Echipa care va câştiga mâine va avea şanse să continue

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută înaintea partidei cu...

Dorinel Munteanu – Pentru mine este o provocare, vreau ca Hermannstadt să redevină o echipă de temut

Noul antrenor al echipa de fotbal FC Hermannstadt, Dorinel Munteanu, a declarat, miercuri, că instalarea reprezintă o provocare...

Paul Pogba a devenit acţionar al unei echipe profesioniste de curse de cămile

Fotbalistul francez Paul Pogba, mijlocaşul echipei AS Monaco, s-a lansat într-o aventură surprinzătoare, devenind acţionar şi ambasador al...

Dorinel Munteanu, noul antrenor al echipei FC Hermannstadt

Fostul internaţional Dorinel Munteanu a fost numit, miercuri, în funcţia de antrenor al echipei de fotbal FC Hermannstadt,...