JO 2024 – Fotbal: Argentina, învinsă de Maroc, după un gol anulat sud-americanilor

Data:

Selecţionata Argentinei a fost învinsă cu 2-1 de echipa Marocului, miercuri, la Saint-Etienne, în prima zi a turneului masculin de fotbal din cadrul Jocurilor Olimpice 2024, după patru ore şi o enormă confuzie, transmite AFP, scrie Agerpres.

Marocanii conduceau cu 2-1 în finalul jocului, după 15 minute adiţionale, când Cristian Medina a egalat (90+16), după două şuturi blocate şi două mingi trimise în bara transversală.

Egalarea a provocat furia a circa 20 de suporteri marocani, care au pătruns pe terenul de joc, în timp ce din tribune erau aruncate sticle şi pahare. O petardă a explodat lângă banca de rezerve a Argentinei, potrivit imaginilor furnizate de Eurosport.

Fără a avea timp să verifice imaginile video pentru o poziţie de ofsaid la golul argentinian, arbitrul meciului, suedezul Glenn Nyberg, a trimis jucătorii la vestiare.

Fără ca să fie fluierat sfârşitul meciului, publicul a început să părăsească stadionul înaintea difuzării unui mesaj care invita şi ultimii spectatori să părăsească arena, pentru ca jocul să se reia cu porţile închise.

Site-ul oficial al Jocurilor Olimpice a indicat că meciul a fost doar ”întrerupt” şi nu încheiat.

A fost nevoie de circa o oră şi 50 de minute ca organizatorii să decidă reluarea jocului, suspendat din motive de securitate, potrivit unui comunicat al FIFA, difuzat în timpul întreruperii meciului.

La revenirea pe gazon, în faţa tribunelor goale, arbitrul, cu ajutorul reluărilor video, a anulat al doilea gol al Argentinei, iar jocul s-a reluat pentru scurt timp, încheindu-se cu victoria Marocului, cu 2-1. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

AC Milan, lider în campionatul Italiei pentru prima oară după trei ani

Echipa AC Milan este noul lider al campionatului de fotbal al Italiei, după ce a reuşit să învingă...

Manchester United, învingătoare în derby-ul cu Liverpool (2-1), pe stadionul Anfield

Echipa Manchester United s-a impus la limită în deplasare, cu scorul de 2-1, în faţa formaţiei FC Liverpool,...

F1: Max Verstappen a câştigat Marele Premiu al Statelor Unite

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a câştigat Marele Premiu de Formula 1 al Statelor Unite, duminică, la...

Gâlcă (Rapid) – A fost un meci cu o încărcătură foarte mare, e bine că am reuşit să marcăm şi al doilea gol

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, duminică seara, după victoria cu 2-0 din derby-ul...