Salt Lake City va găzdui Jocurile Olimpice de iarnă din 2034, a anunţat CIO

Data:

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a atribuit miercuri Jocurile Olimpice de iarnă din 2034 oraşului american Salt Lake City, informează AFP.

Desemnarea capitalei statului Utah a fost validată cu 83 de voturi pentru, 6 împotriva şi 6 abţineri.

Salt Lake City a mai găzduit Jocurile Olimpice de iarnă în 2002 şi dispune de toate infrastructurile necesare pentru organizarea unei competiţii de o asemenea anvergură.

Nu a existat nicio emoţie legată de această desemnare, în condiţiile în care CIO a selectat-o încă din noiembrie anul trecut pentru a intra într-un „dialog direcţionat”.

„Suntem pregătiţi, totul este la locul său”, a asigurat şeful candidaturii, Fraser Bullock, în faţa membrilor CIO reuniţi la Paris pentru cea de-a 142-a Sesiune a organizaţiei olimpice.

Într-o mişcare fără precedent, CIO a inclus în acordul cu Salt Lake City o clauză de anulare ”în cazul în care autoritatea supremă a Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA) nu este pe deplin respectată”, a explicat John Coates, vicepreşedintele CIO.

Această decizie vine după deschiderea de către justiţia americană a unei anchete penale în gestionarea de către AMA/WADA a cazului celor 23 de înotători chinezi depistaţi pozitiv, care a alarmat organismul cu sediul la Lausanne şi federaţiile internaţionale, de teamă că Statele Unite se erijează într-un nou jandarm antidoping, în numele Legii Rodcenkov, prin care îşi acordă jurisdicţie extrateritorială, precizează AFP.

Viitorii organizatori şi Comitetului Olimpic American (USOPC) sunt chiar rugaţi ”să se angajeze în discuţiile care trebuie purtate cu diferite autorităţi din Statele Unite ale Americii” – pe scurt pentru a face presiuni asupra şefului antidopingului american Travis Tygart şi a guvernului – ”pentru ca ei să respecte pe deplin autoritatea AMA/WADA”, a adăugat John Coates.

La rândul lor, Fraser Bullock şi preşedintele USOPC, Gene Sykes – care urmează să fie aleşi ca membri ai CIO miercuri după-amiază – şi-au sporit asigurările privind sprijinul pentru rolul AMA/WADA ca autoritate antidoping supremă.

„Ne veţi avea alături în căutarea unei soluţii la această problemă”, le-a spus Thomas Bach, preşedintele CIO.

Statele Unite vor găzdui şi viitoarea ediţie a Jocurilor Olimpice de vară, în 2028, la Los Angeles (California).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cred că trebuie să-mi schimb comportamentul, spune antrenorul Hansi Flick (FC Barcelona)

Antrenorul echipei FC Barcelona, Hansi Flick, a recunoscut luni că a trebuit să-şi "schimbe comportamentul" după cartonaşul roşu...

„Acesta este Interul lui Chivu”, a scris Fabio Capello

"Acesta este Interul lui Chivu", a afirmat fostul mare antrenor Fabio Capello după ce echipa milaneză, pregătită de...

Antrenorul Juergen Klopp nu exclude o revenire la FC Liverpool

Antrenorul Juergen Klopp a afirmat că este "teoretic posibil" ca într-o zi să se întoarcă la conducerea tehnică...

Mike Tyson, în RD Congo, la celebrarea a 50 de ani de la ‘The Rumble in the Jungle’

Legendarul boxer american Mike Tyson s-a întâlnit cu preşedintele Republicii Democrate Congo, Felix Tshisekedi, în cadrul festivităţilor celei...