JO 2024: Delegaţia Israelului a sosit la Paris sub înaltă protecţie

Data:

Delegaţia Israelului sosit luni în Franţa, sub înaltă protecţie, pentru a participa la Jocurile Olimpice de vară de la Paris (26 iulie – 11 august), informează mass-media franceză.

Cei 88 de sportivi care compun delegaţia israeliană pentru JO 2024 au decolat luni de la Tel Aviv cu destinaţia Paris, unde vor fi protejaţi 24 de ore din 24 de unitatea de elită a jandarmeriei franceze (GIGN), după cum au anunţat ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin.

„Nu este un secret pentru nimeni că aceste Jocuri Olimpice sunt puţin mai dificile pentru noi toţi, dar avem deplină încredere în organizarea securităţii”, a declarat preşedintele Comitetului Olimpic Israelian, Yael Arad, în cadrul unei conferinţe de presă pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, conform cotidianului Ouest-France.

La sosirea sportivilor israelieni în Franţa, pe aeroportul Roissy-Charles de Gaulle, o parte a teminalului a fost evacuată din motive de securitate.

Delegaţia Israelului a fost cazată într-un loc ţinut secret, în condiţiile în care mai mulţi sportivi israelieni au primit ameninţări cu moartea înaintea plecării spre Paris.

„Există deja în preajma echipelor israeliene, ca şi pentru echipa americană, o securitate mare, din propriile lor ţări. Dar pentru echipa israeliană, 24 de ore pe zi, vom pune oameni şi soldaţi de la GIGN, pentru că ameninţarea la adresa lor este foarte puternică”, a explicat Gerald Darmanin.

Tot luni, Comitetul Olimpic Palestinian a adresat o scrisoare Comitetului Internaţional Olimpic în care cere excluderea Israelului de la JO 2024 pentru încălcarea Armistiţiului Olimpic, prin „bombardamente asupra fâşiei Gaza care s-au soldat cu victime civile”.

Preşedintele israelian Isaac Herzog a anunţat că va fi prezent vineri la Paris pentru deschiderea Jocurilor Olimpice. De asemenea, el va participa la o ceremonie comemorativă cu ocazia împlinirii a 52 de ani de la atacul asupra sportivilor israelieni în timpul Jocurilor de la Munchen din 1972. Competiţia din Germania a fost marcată de o luare de ostatici, efectuată împotriva delegaţiei israeliene de către un comando palestinian, în timpul căreia unsprezece sportivi israelieni şi un ofiţer de poliţie german au fost ucişi, reaminteşte Ouest-France.

Isaac Herzog va fi prezent, totodată, la ceremonia care va fi organizată de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, în onoarea şefilor de stat care vor asista la deschiderea Jocurilor Olimpice.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

„Am venit la AC Milan ca să câştig”, a spus Luka Modric

"Am venit la AC Milan ca să câştig", a declarat, pentru TG1, mijlocaşul croat Luka Modric, scrie site-ul...

Antrenorul Hansi Flick, suspendat, nu va sta duminică pe banca tehnică în El Clasico

Antrenorul echipei FC Barcelona, germanul Hansi Flick, nu va putea sta pe banca tehnică la primul Clasico al...

Raphinha (FC Barcelona), apt de joc pentru Clasico

Atacantul brazilian Raphinha s-a antrenat cu echipa Barcelonei şi antrenorul Hansi Flick speră să conteze pe el, duminică,...

Ciclism: Nairo Quintana şi-a prelungit cu un an contractul cu Movistar

Echipa ciclistă Movistar a anunţat, miercuri, prelungirea contractelor a şase rutieri, între care cel al columbianului Nairo Quintana...