Ciclism: Vingegaard, ‘mândru de locul doi’ ocupat în Turul Franţei

Data:

Ciclistul danez Jonas Vingegaard, clasat pe locul secund în Turul Franţei, încheiat duminică, susţine că „este mai degrabă mândru de acest loc secund” decât de victoriile sale, după ce a suferit o accidentare gravă în luna aprilie, informează AFP.

„Când voi reveni asupra cursei peste câteva zile şi voi reflecta, cred că voi fi mai degrabă mândru de acest loc doi decât de victoriile mele”, a spus danezul într-o conferinţă de presă la finalul cursei câştigate de slovenul Tadej Pogacar.

„Am avut doar o lună şi jumătate de antrenament, am petrecut 12 zile în spital, dintre care opt la terapie intensivă”, a reamintit Vingegaard, după căzătura gravă suferită în Turul Ţării Bascilor din luna aprilie, care i-a afectat complet pregătirea, el suferind mai multe fracturi şi un pneumotorax.

„Nu am avut nicio zi de repaus în mintea mea din luna noiembrie. Apoi, totul s-a derulat în jurul antrenamentului, nutriţiei, am încercat să fac mai mult pentru a reveni”, a mai spus el, descriind „o mare luptă” pentru a fi în formă pentru marele start care s-a dat la Florenţa la finele lunii iunie.

„Acum am nevoie de odihnă şi voi decide după aceea ce voi face în continuarea sezonului”, a conchis danezul, care a respins ideea de a se alinia la Turul Spaniei în a doua jumătate a lunii august.

Ciclistul sloven Tadej Pogacar (UAE Team Emirates) a câştigat pentru a treia oară Turul Franţei după ce a obţinut duminică a şasea sa victorie de etapă în ediţia cu numărul 111 a Marii Bucle, impunându-se în contratimpul final între Monaco – Nisa, pe distanţa de 33,7 km, informează AFP.

Tadej Pogacar, care a mai fost învingător în Turul Franţei în 2020 şi 2021, şi-a luat revanşa asupra rivalului său danez Jonas Vingegaard (Team Visma – Lease a Bike), victorios în ultimele două ediţii.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristiano Ronaldo înfiinţează un studio de film independent

Starul portughez Cristiano Ronaldo s-a lansat într-o nouă afacere, filmul fiind cel mai recent business al său, în...

MotoGP: Campionul mondial Jorge Martin, autorizat să concureze în Marele Premiu al Qatarului

Pilotul spaniol Jorge Martin (Aprilia), campionul mondial en titre la MotoGP, clasa regină a motociclismului viteză, a fost...

Pogacar este ‘probabil cel mai bun din toate timpurile’, a afirmat Greg LeMond

Fostul mare ciclist american Greg LeMond se declară convins, conform unui interviu acordat AFP, că slovenul Tadej Pogacar...

Atacantul Robert Lewandowski scrie istorie în Liga Campionilor

Internaţionalul polonez Robert Lewandowski, atacantul echipei spaniole de fotbal FC Barcelona, a devenit primul jucător car a reuşit...