Bazele olimpice la Jocurile de la Paris din 2024

Data:

La un secol de la cea de-a doua ediţie a Jocurilor Olimpice găzduită de capitala Franţei (4 mai – 27 iulie 1924), cea mai râvnită întrecere sportivă a planetei revine la 26 iulie 2024 la Paris, în cea de-a treia prezenţă pe tărâm francez şi tot atâtea ediţii găzduite în ce priveşte varianta olimpică a sporturilor de iarnă (Chamonix 1924, Grenoble 1968, Albertville 1992), conform Reuters, olympics.com şi https://sportstar.thehindu.com.

Jocurile Olimpice de la Paris se desfăşoară în intervalul 26 iulie – 11 august, iar Jocurile paralimpice au loc în perioada 28 august – 8 septembrie 2024. Un număr de 10.500 de sportivi participă în cele 19 zile ale competiţiei olimpice la 329 de evenimente dedicate pe durata celor 754 de sesiuni ce reunesc atât competiţiile cât şi ceremoniile de premiere, indică https://olympics.com.

Capitala Franţei devine în data de 26 iulie 2024 cu prilejul Jocurilor Olimpice cel de-al doilea oraş de pe mapamond care găzduieşte trei ediţii ale olimpiadei de vară, scrie site-ul oficial https://olympics.com şi potrivit unui material comun dpa/PA Media.

Centrul Aquatics, noua locaţie cu 2.500 de locuri, destinată sporturilor acvatice se află în vecinătatea Stade de France, aici urmând să fie găzduite competiţiile de înot, polo şi sărituri în apă.

Arena Bercy, o construcţie reprezentativă în formă de piramidă, cunoscută pentru turneul de tenis ATP Masters de la Paris, precum şi pentru găzduirea concertelor unor artişti de renume internaţional precum Madonna şi Paul McCartney, va fi gazda întrecerilor de baschet, gimnastică artistică şi trambulină.

Evenimentele de pentatlon şi echitaţie sunt organizate în fosta reşedinţă a regilor Franţei, palatul de la Versailles.

Arena Champ de Mars, localizată în minunatul parc verde din inima Parisului, a fost construită în anul 2021 în apropierea Turnului Eiffel şi va găzdui competiţiile de judo şi de lupte.

La circa 200 de km sud de Paris se află Centrul de tir Chateauroux, cea mai mare facilitate de acest tip din Europa, unde se vor desfăşura competiţiile de tir sportiv.

Cu Turnul Eiffel asemenea unui straşnic veghetor în spate, stadionul din apropierea turnului propune pe durata olimpiadei iubitorilor de volei competiţia olimpică de profil, indică dpa.

La 40 de km vest de Satul Olimpic, Elancourt Hill, cel mai înalt punct din regiunea Parisului cu pădurile sale mirifice, este locaţia de desfăşurare a curselor de mountain bike.

După ample lucrări de renovare, magnificul Grand Palais, construit pentru a găzdui Expoziţia internaţională din anul 1900, este locul de organizare a competiţiilor de scrimă şi taekwondo.

Impozanta faţadă a Hotel de Ville, sediul municipalităţii Parisului, cu turnuri de 18,8 metri înălţime şi 143 de metri deschidere, o clădire construită în stil neo-renascentist este punctul de start al întrecerilor de maraton. Din 1357 găzduieşte primăria Parisului, dar a fost reconstruită după incendierea din temelii în 1871 în timpul Comunei din Paris, indică https://olympics.com.

Proba olimpică de tir cu arcul se va desfăşura în ampla grădină a Hotelului Invalizilor din centrul oraşului.

Vasta piaţă La Concorde, aflată la est de Champs d’Elysees, a fost transformată într-o arenă în spaţiu deschis pentru probele de BMX freestyle, skateboarding, mişcări de breakdance şi baschet în format 3×3.

Noul centru de escaladă de la Saint-Denis pe Sena are cinci pereţi de căţărare pentru Jocurile Olimpice, unul în spaţiu acoperit şi patru în spaţiu deschis.

La sud-vest de Paris, în Saint-Quentin-en-Yvelines, Golf National este căminul probei olimpice de golf. Acest centrul tehnic naţional francez dedicat disciplinei golf, aparţinând de Federaţia de Golf a Franţei, a fost deschis în anul 1991 şi organizează competiţii naţionale şi internaţionale de profil.

La 650 km sud-est de Paris, navigatorii vor concura pe Mediterana având ca punct de plecare Roucas-Blanc Marina.

Arena de Nord a Parisului, redenumită astfel pentru Jocurile Olimpice, în fond fiind vorba despre Centrul Expoziţional Villepinte, are nouă săli unde se vor disputa rundele preliminare ale probelor de box şi cea de scrimă din cadrul pentatlonului modern.

Printre cele mai interesante locaţii se află, Arena La Defense Paris, căminul clubului de rugby Racing 92 şi care a fost transformată într-o piscină temporară pentru înot şi polo.

Meciurile olimpice de handbal şi baschet sunt organizate în Stadionul Pierre Mauroy, casa clubului francez de fotbal Lille, aflat la o oră distanţă de mers înspre nord de Paris.

Unul dintre cele mai frumoase poduri peste Sena, podul Alexandru al III-lea, construit pentru Expoziţia Universală din 1900, este linia de sosire pentru triatlon, maratonul de înot şi concursurile de ciclism.

Gimnastica ritmică şi baschetul se vor desfăşura în Arena Port de la Chapelle, recent construită cu o capacitate de 8.000 de locuri.

Arenele de la Roland Garros, unde se desfăşoară faimosul turneu de Mare Şlem, este gazda probelor olimpice de tenis şi box.

La sud-vest de Paris, pe velodromul Saint-Quentin-En-Yvelines, unde se află localizată federaţia franceză de ciclism, se vor desfăşura probele de ciclism pe pistă.

Arena din Sudul Parisului va fi un ”hub” major pentru handbal, tenis de masă, volei şi haltere.

Construit în 1998 pentru Cupa Mondială, faimosul Stade de France găzduieşte probele olimpice de atletism şi rugby în şapte, dar deopotrivă este locaţia unde se va desfăşura şi ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice.

În Polinezia Franceză, înspre centrul Oceanului Pacific, la 16.000 de kilometri distanţă de Satul Olimpic de la Paris, mai precis în Teahupo’O din Tahiti, se vor desfăşura probele olimpice de surf.

Probele de canotaj şi kaiac-canoe vor fi găzduite de stadionului nautic Vaires-sur-Marne, în complexul Vaires-Torcy.

Stadionul Yves-Du-Manoir, care a găzduit ceremonia de deschidere la ediţia Jocurilor Olimpice din 1924, revine la un secol distanţă pentru a găzdui proba olimpică de hochei pe iarbă.

Meciurile de fotbal se vor desfăşura pe diferite stadioane de pe cuprinsul Franţei, respectiv la Bordeaux, St. Etienne, Nantes, Lyon, Marseille, Nisa, iar finalele pe Parc des Princes.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...