EURO 2024: Spania, noua campioană a Europei, după 2-1 în finala cu Anglia

Data:

Selecţionata Spaniei a câştigat Campionatul European de fotbal – EURO 2024, duminică seara, pe Olympiastadion din Berlin, după ce a învins Anglia în finală, cu scorul de 2-1 (0-0), scrie Agerpres.

Spania a devenit prima echipă cu patru titluri europene, după cele obţinute în 1964, 2008 şi 2012.

Nico Williams (47) şi Mikel Oyarzabal (87) au marcat pentru ”La Roja”, în timp ce golul englezilor a fost reuşit de Cole Palmer (73).

Prima repriză a fost una în care ibericii au avut o posesie covârşitoare (66%), dar ocaziile au lipsit cu desăvârşire, cele două echipe reuşind să se anihileze reciproc, pe fondul unui joc în care au riscat foarte puţin.

În min. 35, Rice l-a busculat pe Laporte în careu, dar arbitrul nu a acordat nimic şi nici arbitrajul video nu a semnalat o infracţiune.

Anglia a fost mai periculoasă pe finalul primei părţi, când Kane (45) a şutat din marginea careului, dar Rodri a blocat. Foden a tras un voleu din unghi (45+1), însă Unai Simon a reţinut la colţul scurt.

Echipa lui Luis de la Fuente a început în forţă repriza secundă şi a deschis scorul după o fază rapidă de atac: Yamal a intrat în centru şi i-a pasat lui Nico Williams, care a tras la colţul lung (47). Imediat, spaniolii au avut şansa desprinderii, dar Olmo a şutat pe lângă (48), după ce fusese angajat în careu de Williams.

Morata (56) şi Williams (57) au fost imprecişi din careu.

Anglia a replicat printr-un şut din întoarcere al lui Bellingham (64), de la circa 24 de metri, dar mingea s-a dus pe lângă poartă.

Spania a continuat să fie echipa mai activă, dar Pickford a respins şutul trimis de Yamal (66) la colţul lung. Ruiz (70) a tras peste poartă din marginea careului, iar Pickford a fost la post la şutul din unghi al lui Oyarzabal (72).

Southgate a mutat inspirat l-a introdus pe Cole Palmer, care a izbutit egalarea (73), cu un şut de la 22 de metri, după o minge întoarsă de Bellingham.

Spania a revenit în ofensivă şi Yamal l-a mai ameninţat o dată pe Pickford (82), dar portarul englez a respins.

În min. 87, Oyarzabal, introdus de selecţionerul spaniol în locul lui Morata, a marcat golul victoriei, cu o reluare din marginea careului mic la centrarea lui Cucurella.

Anglia a avut la scurt timp şansa egalării, în urma unui corner, dar portarul Unai Simon a respins mingea reluată cu capul de Rice (90), iar apoi Olmo a respins salvator de pe linia porţii mingea trimisă de Guehi.

Spania a reuşit să câştige toate meciurile de la acest turneu final, trecând pe rând de Croaţia (3-0), Italia (1-0) şi Albania (1-0), în grupă, a învins Georgia (4-1) în optimi, Germania (2-1, după prelungiri) în sferturi, Franţa (2-1) în semifinale şi Anglia (2-1) în finală.

Adolescentul spaniol Lamine Yamal a scris istorie devenind cel mai tânăr jucător care a jucat la EURO, în meciul cu Croaţia (3-0), la 16 ani şi 338 de zile. Apoi a devenit cel mai tânăr marcator într-o semifinală, 24 de zile mai târziu, iar duminică a devenit cel mai tânăr jucător care dispută şi câştigă o finală, la 17 ani şi o zi.

Anglia a pierdut a doua sa finală la rând, după ce în urmă cu trei ani, la Londra, era învinsă de Italia la loviturile de departajare.

Gareth Southgate a devenit al treilea antrenor care atinge două finale de EURO, după germanii Helmut Schoen şi Berti Vogts. AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Unul dintre şefii ‘ultraşilor’ echipei AC Milan, arestat pentru tentativă de omor în 2019

Daniele Cataldo, cunoscut ultras al echipei italiene de fotbal AC Milan şi mâna dreaptă a şefului facţiunii radicale...

Vrem să dăm tot ce avem mai bun în partida cu Bayern, spune antrenorul lui VfB Stuttgart

Antrenorul echipei VfB Stuttgart, Sebastian Hoeness, are cuvinte de apreciere pentru Bayern Munchen, adversara de sâmbătă a şvabilor...

COSR: Sumele vehiculate pentru premierea sportivilor au caracter preliminar şi rol de estimare

Comitetul Executiv al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român a analizat în cadrul şedinţei de joi propunerile federaţiilor cu...

Wawrinka s-a calificat în optimi la Stockholm

Tenismanul elveţian Stan Wawrinka, la 39 de ani, s-a calificat în optimile de finală ale turneului ATP 250...