Fotbal: UEFA a modificat regulamentul pentru clasamentul golgheterilor la EURO 2024

Data:

Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a anunţat, sâmbătă, cu 24 de ore înaintea finalei Campionatului European de Fotbal – EURO 2024, că a modificat regulamentul clasamentului golgheterilor pentru turneul final din Germania, informează cotidianul L’Equipe, scrie Agerpres.

Iniţial şi după modelul EURO 2021, cei mai buni marcatori de la EURO erau departajaţi după două criterii în caz de egalitate: prin numărul de pase decisive, iar apoi în caz de egalitate din nou, prim timpul de joc. Cel care prezenta cea mai bună medie de goluri/minute de joc pleca cu trofeul.

Dar sâmbătă, forul continental a anunţat în cele din urmă că trofeul „Gheata de aur” de la EURO 2024 va putea fi partajat între mai mulţi învingători.

Aceştia sunt, în acest moment, în număr de şase la egalitate: Harry Kane (Anglia), Dani Olmo (Spania), Georges Mikautadze (Georgia), Jamal Musiala (Germania), Cody Gakpo (Olanda) şi Ivan Schranz (Slovacia) cu câte trei goluri fiecare. Pentru finală, doar Kane şi Olmo rămân în cursă. Dacă unul din cei doi va înscrie, el va putea intra singur în posesia trofeului.

Dar Kane şi Olmo nu sunt singurii care speră să poată intra în posesia trofeului. Fabian Ruiz şi Jude Bellingham au câte două goluri înscrise la EURO 2024 şi îi pot depăşi în cazul unei duble duminică seară.

Spania şi Anglia se vor înfrunta în finala Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, duminică, pe Olympiastadion din Berlin, de la ora 22:00.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Tricoul purtat de Andy Murray la ediţia din 2013 de la Wimbledon a fost scos la licitaţie

Tricoul purtat de tenismanul britanic Andy Murray cu ocazia triumfului său istoric la ediţia din 2013 de la...

Yann Sommer, portarul lui Inter Milano, este dorit de Galatasaray

Yann Sommer, portarul echipei italiene de fotbal Inter Milano, antrenată de Cristian Chivu, este dorit de Galatasaray Istanbul,...

Ar fi un vis devenit realitate să mai pot juca în tricoul naţionalei Franţei, spune Paul Pogba

"Revenirea la echipa naţională a Franţei ar fi, desigur, un vis devenit realitate şi un bonus pentru mine",...

‘Este de neconceput’, a reacţionat Cristiano Ronaldo după decesul compatriotului său Diogo Jota

"Este de neconceput", a reacţionat starul Cristiano Ronaldo la aflarea veştii privind moartea atacantului Diogo Jota, coechipierul său...