Dani Olmo a minimalizat importanţa faptului că fanii spanioli vor fi mai puţin numeroşi decât cei englezi la finala EURO 2024 de pe Stadionul Olimpic din Berlin, asigurând că el şi coechipierii săi au simţit la fiecare meci sprijinul suporterilor veniţi pe stadion şi a mărturisit că îi motivează „susţinerea a 48 de milioane din Spania”, scrie EFE, conform Agerpres.
„Vor fi 11.000 de spanioli pe stadion şi simţim susţinerea a 48 de milioane din Spania. Am simţit asta pe întreaga durată a Campionatului European şi este ceva care ne motivează şi mai mult, dacă aşa ceva. Este o finală şi vom da totul”, a spus fotbalistul într-o conferinţă de presă în cantonamentul Spaniei din Pădurea Neagră.
Dani ar putea deveni golgheterul EURO 2024, având în acest moment trei goluri, la fel ca Harry Kane şi alţi câţiva jucători, şi este cotat cu şanse pentru a fi desemnat cel mai bun jucător al competiţiei.
„Este o motivaţie suplimentară, cu atât mai mult dacă se întâmplă într-o finală, dar, cât timp câştigăm, nu contează dacă marchez eu sau Unai Simon. Important este să câştigăm meciul. M-am simţit foarte bine, într-un moment extraordinar. Trebuie să continuăm să profităm de el. Sunt la egalitate cu Kane, dar şi Fabian are două goluri, unul Morata, dacă va înscrie un hat-trick am fi toţi la fel de fericiţi. Nu contează cine marchează, importante sunt victoria şi echipa”, a spus el.
„Ar putea fi cel mai bun moment al meu, mă simt foarte bine pregătit, în cea mai bună formă din punct de vedere fizic şi psihic. Avem o oportunitate unică în faţa noastră, un meci ne desparte de glorie şi suntem super motivaţi să reuşim”, a adăugat el.
Fotbalistul lui RB Leipzig lasă deoparte orice problemă privind viitorul său şi se concentrează pe finala cu Anglia, după ce şi-a arătat în timpul turneului dorinţa de a creşte făcând saltul la un club mare. „Ne gândim doar la finală. Suntem la nouăzeci de minute de glorie, de posibilitatea de a câştiga un Campionat European după doisprezece ani, aşa că motivaţia noastră este maximă”, a subliniat el.
Pentru Dani, La Roja trebuie să menţină „o idee de joc unică” cu care să-şi exploateze cel mai bine armele, el fiind convins că în finală „se poate îmbunătăţi” nivelul care a permis echipei să câştige toate meciurile disputate la acest turneu.
„Nu a fost un traseu uşor, dar pentru a câştiga o competiţie precum un Campionat European trebuie să-i învingi pe cei mai buni. Am avut un traseu dificil, Germania, echipa gazdă, Franţa în semifinale şi acum Anglia, dar nu există nicio scuză. Suntem la un pas, jocul pe care îl arătăm este exemplar, avem aceeaşi motivaţie (…)”, a explicat el.
„Jude (Bellingham) va fi epuizat fizic, dar este o finală, nu cred că nu va juca pentru că este obosit. Este un jucător important pentru Anglia, a demonstrat-o în timpul turneului şi este un jucător de luat în seamă ca şi alţii”, a spus Dani Olmo.
„Anglia este o echipă care nu renunţă niciodată. S-a văzut asta în semifinale şi sferturi de finală. Bellingham a salvat-o cu un gol în ultimul minut. Sunt concentraţi tot meciul, indiferent dacă ei conduc sau nu pe tabela de marcaj. Trebuie să dăm totul în 90 sau 120 de minute”, a continuat el.
„Am suferit şi noi, meciul cu Germania nu a fost un joc uşor, cu prelungiri, Franţa a avut şansa la final să egaleze. Este adevărat că jocul nostru a fost foarte bun, dar noi am pierdut o semifinală de Campionat European în care am jucat mai bine. Acea experienţă tristă ne-a făcut să progresăm şi să fim acolo unde suntem acum”, a afirmat el.
Finala Spania – Anglia se va disputa duminică pe Olympiastadion din Berlin, de la ora 22:00. AGERPRES