Fotbal: Portughezul Joao Palhinha, la Bayern Munchen

Data:

Mijlocaşul Joao Palhinha, care a participat la EURO 2024 cu selecţionata de fotbal Portugaliei, s-a transferat de la echipa engleză Fulham la formaţia germană Bayern Munchen, a anunţat joi clubul din Bundesliga, citat de agenţia DPA, scrie Agerpres.

Palhinha (28 de ani) a semnat un contract pe patru sezoane cu Bayern, valabil până în iunie 2028, bavarezii acceptând să plătească o sumă fixă de transfer de 46 de milioane de euro, la care se adaugă bonusuri de performanţă, conform presei britanice.

„Aceasta este una dintre cele mai fericite zile din viaţa mea. Acum joc pentru unul dintre cele mai bune cluburi din Europa. Este un vis devenit realitate pentru mine şi sunt foarte mândru de asta”, a spus Palhinha.

Anul trecut, Bayern a fost aproape de a obţine semnătura fotbalistului lusitan, însă Fulham a refuzat mutarea în ultima zi a perioadei de mercato, pentru că nu i-a găsit un înlocuitor.

Palhinha este al treilea jucător recrutat în această vară de Bayern Munchen, după extrema franceză Michael Olise de la formaţia engleză Crystal Palace şi fundaşul central japonez Hiroki Ito, de la rivala germană VfB Stuttgart.

Bayern Munchen, care a încheiat un sezon dezamăgitor, fără niciun trofeu, l-a numit în funcţia de antrenor pe belgianul Vincent Kompany, sub conducerea căruia speră să-şi recupereze statutul de forţă principală a fotbalului german.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Daniel Pancu este noul antrenor principal al echipei CFR Cluj

Fostul selecţioner al naţionalei de tineret a României, Daniel Pancu, a fost instalat, joi, în funcţia de antrenor...

Arabia Saudită a respins o propunere a lui Messi, de a juca în campionatul acestei ţări înaintea CM 2026

Arabia Saudită a respins o propunere a superstarului argentinian Lionel Messi, care dorea să joace în campionatul acestei...

Messi solicită mai multă libertate de acţiune pentru cluburile din Major League Soccer

Superstarul argentinian Lionel Messi are câteva idei pentru dezvoltarea Major League Soccer, Liga nord-americană de fotbal, în care...

Directorul sportiv al lui Bayern vrea VAR din primele tururi din Cupa Germaniei

Max Eberl, director sportiv al lui Bayern Munchen, se alătură vocilor care solicită utilizarea sistemului VAR încă din...