MotoGP: Francesco Bagnaia, învingător în Marele Premiu al Germaniei

Data:

Pilotul italian Francesco Bagnaia (Ducati) a câştigat Marele Premiu al Germaniei la MotoGP, duminică pe circuitul de la Sachsenring, preluând conducerea în clasamentul Campionatului Mondial la clasa regină a motociclismului viteză, scrie Agerpres.

Bagnaia, camionul mondial din ultimele două sezoane, a profitat de căzătura spaniolului Jorge Martin (Ducati-Pramac), în momentul în care acesta se afla la conducerea cursei, cu două tururi înainte de final.

Italianul a fost urmat în ierarhia finală de fraţii spanioli Marc şi Alex Marquez, ambii componenţi ai echipei Gresini Racing.

Cursa de la categoria Moto2 a fost câştigată de spaniolul Fermin Aldeguer (Speed Up Racing), aflat la al doilea succes în 2024, graţie căruia a redus diferenţa faţă de liderul clasamentului general, compatriotul său Sergio Garcia Dols (MT Helmets), clasat pe locul al şaptelea duminică.

La clasa Moto3 s-a impus columbianul de origine spaniolă David Alonso (CF Moto), care a obţinut a şasea victorie de la debutul sezonului, consolidându-şi poziţia de lider al clasamentului general.

Următoarea etapă a Campionatului Mondial de motociclism viteză – Marele Premiu al Marii Britanii – se va desfăşura în data de 4 august, pe circuitul de la Silverstone.

Clasamentul final al Marelui Premiu al Germaniei la clasa MotoGP:
1. Francesco Bagnaia (Italia/Ducati) 40:40.063
2. Marc Marquez (Spania/Gresini Racing) +3.804
3. Alex Marquez (Spania/Gresini Racing) +4.334
4. Enea Basianini (Italia/Ducati) +5.317
5. Franco Morbidelli (Italia/Ducati-Pramac) +5.557
….

Clasamentul general al Campionatului Mondial de MotoGP:
1. Francesco Bagnaia (Italia/Ducati) 222 puncte
2. Jorge Martin (Spania/Ducati-Pramac) 212
3. Marc Marquez (Spania/Gresini Racing) 166
4. Enea Basianini (Italia/Ducati) 155
5. Maverick Vinales (Spania/Aprilia) 125
….
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Mircea Lucescu – Meciul amical cu Moldova încurcă foarte tare

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că meciul...

Harry Kane, incert pentru meciul amical Anglia – Ţara Galilor

Căpitanul naţionalei de fotbal a Angliei, Harry Kane, este incert pentru meciul amical de joi împotriva Ţării Galilor,...

Fanii lui Liverpool au strâns 260.000 de euro în onoarea lui Diogo Jota şi Andre Silva

Fundaţia clubului englez de fotbal Liverpool a strâns 226.000 de lire sterline (260.000 de euro) de la fani...

‘Sper ca Brazilia să câştige Mondialul din 2026 pentru prietenul meu Ancelotti’, a spus Ibrahimovic

Suedezul Zlatan Ibrahimovic, fostul mare fotbalist şi actual consilier al RedBird Capital, fondul american care deţine în proprietate...