Dusan Uhrin Jr: „Şansele de a scăpa de baraj au scăzut sub 10%”

Data:

Antrenorul echipei Dinamo Bucureşti, Dusan Uhrin Jr, consideră că şansele echipei sale de a se salva de la retrogradare evitând barajul de menţinere în Liga I de fotbal au scăzut sub 10 procente după înfrângerea suferită în etapa trecută, cu FC U Craiova 1948, potrivit Agerpres.

Tehnicianul ceh a afirmat că pentru următoarele partide va trebui să aleagă jucătorii care pot face faţă presiunii din teren.

„Am spus de la început că va fi destul de dificil să ne salvăm de la retrogradare direct. Aveam un procent de 10% să reuşim asta, acum poate mai mic, dar trebuie să facem tot ce putem. Noi jucăm fotbal pentru a câştiga meciurile, nu pentru a pierde. Jucătorii sunt în mare parte pregătiţi pentru această partidă, voi decide mâine lotul. Dar nu toţi sunt pregătiţi să reziste 90 de minute, unii mai au mici accidentări. Trebuie să alegem jucătorii care sunt în formă, este foarte important pentru noi, şi pe cei care pot face faţă presiunii, cei care pot folosi această presiune pentru a fi mai buni”, a afirmat Uhrin Jr, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Referitor la partida cu CS Mioveni, antrenorul ceh a spus că adversarul a demonstrat că e o echipă puternică în ultima partidă cu Gaz Metan Mediaş.

„Nu suntem prea bine pentru că am pierdut ultimul meci, chiar dacă am jucat bine. Am făcut două greşeli şi nu sunt mulţumit de acest lucru. Încercăm să reparăm aceste greşeli, am suportul tuturor jucătorilor. Sper să lupte fiecare dintre ei, pentru că întâlnim Mioveni, mă aştept la un meci dificil. Au învins Gaz Metan cu 2-1, dar Gaz Metan a jucat bine. Mioveni e o echipă puternică, joacă simplu şi va fi dificil. Noi vrem să câştigăm fiecare meci, trebuie să fim concentraţi pe acest lucru”, a mai spus Uhrin Jr.

Dinamo se află pe poziţia a 8-a în clasamentul play-out-ului Ligii I, cu 13 puncte, 9 mai puţin decât CS Mioveni, locul 6, ultimul care permite salvarea directă de la retrogradare.

Partida CS Mioveni – Dinamo, din cadrul etapei a 5-a a play-out-ului Ligii I, se va disputa vineri, de la ora 20:30, pe Stadionul Orăşenesc din Mioveni.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Europa League – Harry Kane speră ca Tottenham să cucerească primul său trofeu după 17 ani

Atacantul englez Harry Kane speră ca Tottenham Hotspur, fosta sa echipă, să pună capăt unei aşteptări de 17...

Acţionarul FC Rapid, Dan Şucu, şi preşedintele Viorel Moldovan, reclamaţi de CCA la Comisia de Disciplină

Clubul de fotbal FC Rapid Bucureşti a anunţat, marţi, pe site-ul său oficial, că acţionarul Dan Şucu şi...

Eduard Novak – România are capacitatea de a câştiga în jur de 15 medalii la Jocurile Paralimpice

Preşedintele Comitetului Naţional Paralimpic, Eduard Novak, a declarat, marţi, la Complexul Sportiv Naţional "Lia Manoliu", cu ocazia deschiderii...

Antrenorul ten Hag ar putea reveni la Ajax Amsterdam

Antrenorul olandez Erik ten Hag, fost la Manchester United, ar putea reveni pentru sezonul viitor la echipa de...