Este o mândrie imensă să fim din nou în sferturi, afirmă selecţionerul Franţei

Data:

Selecţionerul Franţei, Didier Deschamps, şi-a exprimat ”mândria imensă de a fi din nou în sferturile de finală” ale Campionatului European de fotbal, după victoria la limită obţinută de Les Bleus, cu scorul de 1-0, în faţa echipei Belgiei, luni la Dusseldorf.

„Este o mândrie imensă să fim din nou în sferturile de finală. Chiar dacă eram aşteptaţi acolo, nu trebuie să banalizăm, ci să apreciem” această performanţă, a spus Deschamps în cursul conferinţei de presă pe care a susţinut-o la finalul meciului.

„Am făcut totul pentru a marca şi a ne crea ocazii. De asemenea, am fost foarte inteligenţi şi atenţi să nu le lăsăm spaţii. Avem această capacitate de a ne putea controla un pic mai mult meciurile şi de a avea mingea. Este ceva ce apreciez, chiar dacă asta nu câştigă meciuri. Nu ne-am lăsat prinşi în capcană”, a analizat el.

Selecţionerul vicecampionilor mondiali a lăudat totodată „soliditatea defensivă” a echipei sale, una „indispensabilă la acest nivel”, în opinia sa. „Chiar dacă în seara asta am înscris doar o singur dată, a fost suficient pentru noi”, a remarcat Deschamps.

Întrebat despre stângăcia francezilor în faţa porţii, fostul căpitan al Les Bleus nu a fost deosebit de îngrijorat. „Întotdeauna am avut capacitatea de a marca mai mult. De la începutul EURO este mai dificil, dar întotdeauna avem o mulţime de oportunităţi. Trebuie să forţezi destinul şi să nu-l laşi să devină un blocaj psihologic. Vom lucra la asta”, a mai spus selecţionerul.

Naţionala Franţei s-a impus în faţa Belgiei în urma autogolului fundaşului Jan Vertonghen (85), la capătul unui joc dominat de elevii lui Didier Deschamps.

Următoarea adversară a Franţei va fi selecţionata Portugaliei, într-o reeditare a finalei EURO 2016, câştigată de lusitani cu 1-0 după prelungiri, pe Stade de France.

Luni seară, portughezii lui Cristiano Ronaldo au eliminat greu, la loviturile de departajare, echipa Sloveniei (3-0).
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Jannik Sinner şi Daniil Medvedev au debutat cu victorii la Viena (ATP)

Tenismanul italian Jannik Sinner, numărul doi mondial, şi rusul Daniil Medvedev au debutat cu victorii la turneul ATP...

Gimnastică artistică: Indonezia îşi apără decizia de a interzice sportivii isralieni, după reacţia CIO

Indonezia înţelege consecinţele deciziei sale de împiedica gimnaştii israelieni să participe la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de...

FIFA a încheiat un acord pentru protejarea muncitorilor pe şantierele Cupei Mondiale

FIFA a încheiat un acord care va asigura condiţii ''decente şi sigure'' pentru lucrătorii de pe şantierele de...

Taylor Fritz l-a învins pe Valentin Vacherot în primul tur la Basel (ATP)

Tenismanul american Taylor Fritz, principalul favorit, l-a învins pe monegascul Valentin Vacherot, recentul câştigător al turneului ATP 1.000...