Irina Begu, învinsă în primul tur la Wimbledon

Data:

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă fără drept de apel de chinezoaica Lin Zhu, cu 6-0, 6-4, luni, în prima rundă a turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului.

Zhu (30 ani, 61 WTA) s-a impus după o oră şi 12 minute de joc.

Irina Begu (33 ani, 126 WTA) s-a impus în singura lor confruntare de până acum, în 2019, la Roland Garros, în primul tur, cu 6-1, 6-1.

În meciul de la Wimbledon, chinezoaica a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 14-10, şi mai puţine erori neforţate, 15-23.

Begu s-a ales cu 93.000 de lire sterline şi 10 puncte WTA. Anul trecut, Begu a pierdut în turul secund.

Irina Begu va continua la dublu, unde face pereche cu italianca Martina Trevisan, urmând să le înfrunte în primul tur pe favoritele numărul 15, Asia Muhammad (SUA)/Aldila Sutjiadi (Indonezia).

Luni mai sunt programate să joace în primul tur la Wimbledon alte trei românce, Anca Todoni contra sârboaicei Olga Danilovic (italianca Elisabetta Cocciaretto, adversara iniţială, s-a retras, n.red.), Sorana Cîrstea împotriva britanicei Sonay Kartal şi Jaqueline Cristian contra canadiencei Bianca Andreescu.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

FC Barcelona, ţinută în şah de Rayo Vallecano, în La Liga

FC Barcelona, campioana en titre, a fost ţinută în şah de Rayo Vallecano, scor 1-1, duminică, la Madrid,...

Carlos Alcaraz şi Novak Djokovic, sfertfinalişti la US Open

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul doi mondial, s-a calificat, în sferturile de finală ale turneului US Open, ultimul...

Sabalenka şi Pegula, calificate fără emoţii în sferturi la US Open

Finalistele ediţiei de anul trecut, belarusa Arina Sabalenka şi americanca Jessica Pegula, s-au calificat fără emoţii în sferturile...

Inter Milano, învinsă acasă de Udinese, în Serie

Inter Milano, echipă antrenată de românul Cristian Chivu, a fost învinsă de Udinese cu scorul de 2-1, duminică...