Selecţionatele de fotbal ale Ecuadorului şi Venezuelei s-au calificat în sferturile de finală ale turneului Copa America, în urma meciurilor disputate duminică în Statele Unite.
Ecuador, care a învins la limită Jamaica (1-0) în partida sa de debut la această competiţie, iar apoi s-a înclinat în faţa Venezuelei (0-1), a remizat, duminică, la Glendale (Arizona), cu echipa Mexicului, scor 0-0, în ultima etapă din Grupa B, rezultat care i-a permis să acceadă în faza eliminatorie, în care va înfrunta campioana mondială Argentina, deţinătoarea trofeului.
Naţionala Venezuelei, susţinută de aproape 20.000 de suporteri, s-a impus cu scorul de 3-0 în partida disputată duminică seara împotriva Jamaicăi, la Austin (Texas), succes care i-a asigurat calificarea în sferturi din postura de lider al Grupei B.
Selecţionata „Vinotino”, care a marcat toate cele trei goluri în repriza secundă, prin Eduard Bello, Salomon Rondon şi Eric Ramirez, va înfrunta Canada în sferturile de finală.
Rezultate:
Mexic – Ecuador 0-0
State Farm Stadium din Glendale (Arizona): 62.526 spectatori
Echipe
Mexic: Julio Gonzalez – Jorge Sanchez, Cesar Montes, Johan Vasquez, Gerardo Arteaga (Alexis Vega, 90+1) – Luis Romo, Orbelin Pineda (Guillermo Martinez, 68), Luis Chavez – Cesar Huerta (Uriel Antuna, 68), Santiago Gimenez, Julian Quinones. Selecţioner: Jaime Lozano.
Ecuador: Alexander Domínguez – Angelo Preciado (Andres Hurtado, 90), Willian Pacho, Felix Torres, Piero Hincapie – Moises Caicedo, Alan Franco, Jeremy Sarmiento (Angel Mena, 75), Kevin Rodríguez (Carlos Gruezo, 75) – Kendry Paez (Alan Minda, 67), Enner Valencia. Selecţioner: Felix Sanchez.
Arbitru: Mario Escobar (Guatemala).
Venezuela – Jamaica 3-0,
Au marcat: Eduard Bello (49), Salomon Rondon (56), Eric Ramirez (86).
Q2 Stadium din Austin (Texas): 19.000 spectatori
Echipe
Venezuela: Rafael Romo – Alexander Gonzalez, Yordan Osorio, Wilker Angel, Jon Aramburu (Makoun, 81) – Yangel Herrera (Rincon, 60), Jose Martinez, Telasco Segovia (Andrade, 74) – Eduard Bello, Darwin Machis (Soteldo, 60), Salomon Rondon (Eric Ramirez, 81).
Jamaica: Jahmali Waite – Michael Hector, Ethan Pinnock, Joel Lathibodiere (King, 88) – Damion Lowe, Kasey Palmer, Wesley Harding (Anderson, 67), Greg Leigh – Renaldo Cephas (Dixon, 46), Demarai Gray (Marshall, 88), Michail Antonio (Nicholson, 67).
Arbitru: Maurizio Mariani (Italia).
AGERPRES