EURO 2024: Nicio echipă nu este mai bună ca noi, crede spaniolul Nico Williams

Data:

Spania, singura echipă cu punctaj maxim şi fără gol încasat la EURO 2024, abordează cu încredere duelul cu echipa de fotbal a Georgiei, prevăzut duminică, în optimi, iar atacantul Nico Williams crede că selecţionata iberică a etalat până acum cel mai bun joc colectiv, scrie DPA.

”N-am văzut pe nimeni să joace mai bine. Ca echipă, nu este alta mai bună ca noi. Franţa are un potenţial individual grozav. Anglia la fel. Dar ca echipă, în termen de sacrificiu, nimeni nu este ca noi. Cred că avem una din cele mai bune echipe de la Campionatul European. Aş putea sublinia puterea, prezenţa şi jocul de pase al lui Rodri, care este un jucător incredibil, dar cred că toată echipa joacă foarte bine şi este foarte coordonată.”, a spus atacantul Nico Williams, 21 ani, de la Athletic Bilbao, pentru Marca.

Williams şi Lamine Yamal (FC Barcelona), de doar 16 ani, sunt considerate cele mai promiţătoare talente ale ibericilor.

Spania a obţinut o victorie cu 7-1 contra Georgiei, în septembrie, în preliminariile EURO 2024. Atunci, Yamal devenea cel mai tânăr debutant şi marcator din istoria La Roja, la doar 16 ani şi 57 de zile.

”Se poate spune că amândoi ne căutăm unul pe celălalt. Am făcut câteva lucruri grozave în acel joc”, a mai spus Williams.

La EURO 2020, Spania a ajuns până în semifinale, fiind eliminată de Italia, viitoarea campioană, la loviturile de departajare.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Philipp Lahm, Dirk Nowitzki şi Maria Riesch, incluşi în panteonul gloriilor sportului din Germania

Philipp Lahm, câştigător al Cupei Mondiale de fotbal, Dirk Nowitzky, campion al NBA, şi Maria Riesch, campioană olimpică...

NBA – LeBron James, autorizat să revină la antrenamente după ce a ratat debutul sezonului

LeBron James, superstarul echipei Los Angeles Lakers şi al Ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), a primit oficial...

Messi şi trei jucători joi în lotul Argentinei pentru meciul amical cu Angola

Selecţionerul campioanei mondiale Argentina, Lionel Scaloni, a anunţat, joi, lista de jucători pentru meciul amical de fotbal cu...

Dembele, Mbappe, Yamal, Salah şi Kane, nominalizaţi pentru Premiul The Best acordat de FIFA

Ousmane Dembele (PSG), câştigătorul Balonului de Aur în acest an, şi Kylian Mbappe (Real Madrid), căpitanul selecţionatei Franţei,...