O sumă suplimentară de 33 de milioane de euro va fi acordată comitetului de organizare a Jocurilor Paralimpice

Data:

Ministrul francez al Sportului şi Jocurilor Olimpice, Amelie Oudea-Castera, a confirmat miercuri că o sumă suplimentară de 33 de milioane de euro va fi acordată comitetului de organizare a Jocurilor Paralimpice în timpul Consiliului de Miniştri, cu o lună înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice, a indicat anturajul său pentru AFP.

Această suplimentare a bugetului a fost discutată mai ales din cauza ritmului lent în care se vând biletele pentru Jocurile Paralimpice. De asemenea, comunităţile „au luat act” de aducerea unei contribuţii suplimentare, a menţionat aceeaşi sursă.

La finalul consiliului, Amelie Oudea-Castera a făcut un bilanţ în privinţa organizării. „Suntem pregătiţi”, a repetat ea, cu o lună înainte de deschidere şi cu câteva zile înainte de primul tur al unor alegeri legislative cu risc ridicat.

Întrebată despre situaţia politică şi despre riscurile aferente Jocurilor Olimpice, ea a reiterat că este nevoie de o „pilotare la înălţime” în timpul Jocurilor. Ministrul de Interne, Gerald Darmanin, a spus deja că va renunţa imediat la funcţii în cazul unei înfrângeri a taberei prezidenţiale.

„Evenimentele sportive majore nu înseamnă pilot automat, vor fi o serie de decizii care vor fi luate de liderii politici într-un context geopolitic care este dificil, delicat, tensionat. Vor exista compromisuri în chestiuni de securitate, transport şi toate acestea necesită puţină experienţă în ce priveşte conducerea statului, interes şi înclinaţie pentru proiect”, a spus ea.

După ce preşedintele Emmanuel Macron a anunţat dizolvarea Adunării Naţionale, comitetul de organizare a Jocurilor a dat asigurări, insistând asupra „continuităţii statului”.

Întrebată despre riscul apariţiei unor tulburări după ce a fi anunţat rezultatul alegerilor, doamna Oudea-Castera a explicat că „nu există îngrijorare, ci o vigilenţă sporită”.

Cu privire la calitatea apei din Sena, în care nu se poate înota din cauza ploilor abundente din ultimele săptămâni, ea a asigurat că „nu a existat nicio îngrijorare până în prezent”.

„Avem nevoie de o vreme ceva mai bună în zilele următoare pentru a încheia acest exerciţiu”, a adăugat ea.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă (Rapid) – Ne aşteaptă un meci greu, FC Argeş pune tot timpul adversarul sub presiune

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se...

Inter Milano speră că noul său stadion va fi gata ‘în termen de cinci ani’

Preşedintele clubului de fotbal Inter Milano, Beppe Marotta, a declarat că nerazzurri şi AC Milan au semnat un...

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, cere ca lumea să aibă răbdare cu Alexander Isak

Alexander Isak va reveni vineri la antrenamentele echipei engleze de fotbal Liverpool, înaintea derby-ului de duminică împotriva lui...

F1: Lewis Hamilton cere mai multă ‘transparenţă’ din partea FIA

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a cerut mai multă "transparenţă şi responsabilitate" din partea organizaţiei de conducere a...