Brazilia a debutat cu stângul la Copa America, 0-0 cu Costa Rica

Data:

Naţionala de fotbal a Braziliei, una dintre favorite, a debutat cu stângul la Copa America, 0-0 cu Costa Rica, luni, la Los Angeles, într-un meci din Grupa D a turneului găzduit de Statele Unite.

Condusă de Vinicius, recent câştigător al Ligii Campionilor cu Real Madrid, Selecao şi-a creat mai multe ocazii de gol, însă nu a reuşit să marcheze, spre disperarea lui Neymar, accidentat, dar prezent în tribune pentru a-şi susţine colegii.

După un început bun de meci, Marquinhos a trimis mingea în plasă la lovitura liberă executată de Raphinha şi deviată de Rodrygo (30), însă golul a fost anulat după trei minute de analiză video, din cauza unui ofsaid de câţiva centimetri.

Brazilia a supus poarta costaricană la un asediu, dar din cele 11 şuturi trimise, doar trei au fost pe spaţiul porţii, Lucas Paqueta nimerind bara în min. 63.

Portarul costarican Patrick Sequeira s-a remarcat la şutul lui Bruno Guimaraes (79), care a fost imprecis la ultima ocazie a meciului (90+2).

Costa Rica nu a avut niciun şut pe poartă.

Brazilia va juca în al doilea său meci din Grupa D contra Paraguayului, vineri, la Las Vegas.

Pe SoFi Stadium, din Inglewood, la periferia metropolei Los Angeles, în faţa a 67.158 de spectatori au evoluat echipele:
Brazilial: Alisson – Danilo, Eder Militao, Marquinhos, Guilherme Arana – Bruno Guimaraes, Joao Gomes (Gabriel Martinelli, 83), Lucas Paqueta – Raphinha (Savinho, 70), Vinícius Junior (Endrick, 70), Rodrygo. Selecţioner: Dorival Junior.
Costa Rica: Patrick Sequeira – Jeyland Mitchell, Juan Pablo Vargas, Francisco Calvo – Haxzel Quiros, Orlando Galo, Jefferson Brenes (Alejandro Bran, 64), Ariel Lassiter (Joseph Mora, 90+2) – Brandon Aguilera (Gerald Taylor, 90+2) – Alvaro Zamora (Joel Campbell, 70), Manfred Ugalde (Warren Madrigal, 64). Selecţioner: Gustavo Alfaro.

A arbitrat mexicanul Cesar Ramos.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

„Mă simt foarte singur uneori”, a spus Zverev după eliminarea în primul tur la Wimbledon

"Mă simt foarte singur uneori", a declarat tenismanul german Alexander Zverev, numărul 3 mondial, după ce a fost...

Wimbledon: Un prim tur devastator pentru capii de serie

Coco Gauff, Alexander Zverev, Jessica Pegula şi Daniil Medvedev: 23 de capi de serie au fost eliminaţi în...

F1: Max Verstappen, aproape de a se alătura echipei Mercedes în 2026

Max Verstappen, pilotul olandez al lui Red Bull, câştigătorul ultimelor patru ediţii ale Campionatului Mondial de Formula 1,...

Fostul arbitru central Ovidiu Haţegan va îndeplini rolul de VAR Manager Analyst în cadrul CCA

Fostul arbitru central Ovidiu Haţegan va prelua funcţia de VAR Manager Analyst în cadrul Comisiei Centrale a Arbitrilor,...