EURO 2024: Jucătorii Ucrainei au arătat o altă stare de spirit, a spus Rebrov după victoria cu Slovacia

Data:

Fotbaliştii naţionalei Ucrainei au arătat o altă stare de spirit faţă de meciul pierdut luni împotriva României, a declarat selecţionerul Serhi Rebrov după victoria de vineri cu Slovacia, cu 2-1, în Grupa E de la EURO 2024, găzduit de Germania, informează site-ul UEFA, scrie Agerpres.

„Sunt foarte bucuros pentru jucători. Noi am reacţionat foarte bine după ce am luat gol”, a afirmat Rebrov, a cărui echipă a fost condusă la pauză.

„La pauză noi am schimbat unele poziţii în presingul înalt pe care îl facem. Fotbaliştii veniţi de pe bancă au făcut să jucăm mai bine. Cel mai important, ne-am arătat spiritul. Am încercat cu adevărat să schimbăm soarta partidei şi am meritat victoria”, a spus fostul mare atacant ucrainean.

„Noi am jucat foarte prost împotriva României, dar nu pot spune că aceasta a fost o altă echipă. Jucătorii au arătat o altă stare de spirit şi au meritat victoria. Trebuie să ne concentrăm pe următorul meci, dar aceasta a fost o victorie foarte importantă pentru echipă şi pentru ţară”, a adăugat el.

Ucraina a obţinut prima sa victorie la EURO 2024, după trei reprize în care a fost condusă. Mikola Şaparenko (54) şi Roman Iaremciuk (80) au înscris golurile victoriei, după ce Slovacia a deschis scorul prin Ivan Schranz (17).

„Iarmolenko joacă la al patrulea său Campionat European, dar avem o echipă tânără şi jucători care nu sunt obişnuiţi cu acest nivel şi stadioane atât de pline. A fost important că am reacţionat diferit în acest al doilea meci şi cred că am meritat cele trei puncte. Probabil că jucătorii vor sărbători puţin, dar mâine va fi iar un antrenament”, a spus Rebrov.

La rândul său, Mikola Şaparenko, desemnat cel mai bun jucător al partidei, a declarat: „Vreau să spun că primul meci împotriva României a însemnat pentru noi o lecţie mare şi ne-a permis să fim pregătiţi pentru astăzi. Ne-aţi văzut puterea mentală. Noi am urmat indicaţiile şi ideile selecţionerului nostru şi sunt foarte mândru de asta. Egalarea ne-a adus încredere şi inspiraţie pentru a schimba soarta partidei.”

Atacantul Roman Iaremciuk a spus: „Cheia victoriei a fost spiritul de echipă. Noi am vorbit astăzi cu preşedintele Ucrainei (Volodimir Zelenski – n. r.). El ne-a dat o motivaţie incredibilă. Ştiţi cât de grea este situa?ia în ?ara noastră, a?a că am trebuie să aducem puţină bucurie poporului nostru.”

Celălalt meci din grupă va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00, la Koln, între România şi Belgia.

Ultimele partide din grupă sunt programate pe 26 iunie, Slovacia – România (Frankfurt, 19:00) şi Ucraina – Belgia (Stuttgart, 19:00).
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Thomas Muller crede că Neuer poate reveni la naţionala Germaniei în vederea CM 2026

Mijlocaşul german Thomas Muller, aflat în prezent la echipa canadiană Vancouver Whitecaps, crede că portarul Manuel Neuer, fostul...

Gareth Southgate dezminte revenirea pe banca tehnică

Fostul antrenor al naţionalei de fotbal a Angliei, Sir Gareth Southgate, a declarat, miercuri, că nu ia în...

Grecul Stefanos Tsitsipas, învins fără drept de apel în turul al doilea la Winston-Salem (ATP)

Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas, principalul favorit, a fost învins fără drept de apel de chinezul Yunchaokete Bu, cu...

NBA – Un angajat al echipei Miami Heat a recunoscut furtul a sute de tricouri purtate în meciuri

Un fost angajat al echipei Miami Heat, din liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), a pledat vinovat marţi...