Fotbal – EURO 2024: Deschamps, optimist în legătură cu prezenţa lui Mbappe în meciul cu Olanda

Data:

Selecţionerul Franţei, Didier Deschamps, a declarat joi că nu exclude folosirea lui Kylian Mbappe în meciul cu Olanda de la EURO 2024, deşi fotbalistul, căpitanul naţionalei, a suferit o fractură nazală în partida cu Austria, scrie L’Equipe, conform Agerpres.

Într-o conferinţă de presă, cu o zi înaintea meciului cu Olanda, Deschamps a venit cu veşti despre nasul lui Mbappe.

„Totul merge în direcţia cea bună după acest şoc important care a avut consecinţe. Ieri (miercuri – n. r.) a ieşit, a avut puţină activitate. La fel se va întâmpla şi în această seară. Lucrurile merg în direcţia cea bună pentru a face astfel încât el să fie disponibil mâine”, a spus Deschamps.

Antoine Griezmann a vorbit şi el despre posibilitatea ca Mbappe să fie titular împotriva Olandei. „Vom vedea până în ultimul moment”, a explicat Griezmann.

Mbappe s-a prezentat la antrenamentul de miercuri cu un bandaj. Atacantul s-a accidentat după o ciocnire cu fundaşul austriac Kevin Danso în timpul meciului câştigat luni de Franţa cu 1-0, la Dusseldorf.

Mbappe a fost apoi supus unor „examene radiologice” la un spital din Dusseldorf care au confirmat o fractură nazală ce nu necesită operaţie în acest stadiu. Atacantul a revenit apoi în cantonamentul Franţei de lângă Paderborn. Stafful naţionalei a indicat încă de luni seară că Mbappe va trebui să poarte mască de protecţie pentru a putea relua competiţia. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Preşedintele FIFA salută prezenţa femeilor la un meci din Iran

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a salutat prezenţa femeilor şi fetelor la un meci de fotbal din Cupa Hazfi,...

David Beckham va primi titlul de cavaler, la Castelul Windsor

David Beckham, fostul căpitan al selecţionatei de fotbal a Angliei, se va număra printre personalităţile care vor primi...

Antrenorul Mikel Arteta, ‘îngrijorat’ pentru accidentarea musculară a lui Gyokeres (Arsenal)

Antrenorul lui Arsenal Londra, Mikel Arteta, s-a declarat, luni, "îngrijorat" după accidentarea musculară suferită în weekend-ul trecut de...

Marius Copil şi-a anunţat retragerea din activitate

Marius Copil (35 ani) şi-a anunţat, marţi, retragerea din tenisul profesionist, într-o postare pe pagina sa de Facebook. ''După...