EURO 2024: UEFA a anulat acreditarea unui jurnalist kosovar

Data:

Uniunea europeană de fotbal (UEFA) a anulat acreditarea unei jurnalist kosovar, Arlind Sadiku, la EURO 2024, din cauza conduitei lui naţionaliste către fanii Serbiei, în timpul meciului contra Angliei, disputat duminică la Gelsenkirchen, scrie Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Federaţiei de Fotbal din Serbia (FFS), Milan Vukovic, a cerut excluderea lui Sadiku, spunând că i-a provocat pe fanii sârbi atunci când s-a întors spre ei în timpul unei transmisiuni în direct şi a imitat un vultur cu două capete cu mâinile sale.

Gestul imită vulturul de pe steagul naţional al Albaniei, ceea ce poate aprinde tensiunile dintre naţionaliştii sârbi şi etnicii albanezi, care formează marea majoritate a populaţiei din Kosovo. După războiul din Kosovo de la sfârşitul anilor ’90, Kosovo şi-a declarat independenţa în 2008 faţă de Serbia, care însă nu recunoaşte fosta sa regiune ca stat independent.

”UEFA poate confirma că unui jurnalist i s-a anulat acreditarea din cauza unui comportament necorespunzător la meciul UEFA EURO 2024 dintre Serbia şi Anglia din 16 iunie 2024”, se arată într-un comunicat al forului european.

Sadiku a declarat pentru Reuters că i-a fost luată acreditarea când s-a prezentat marţi la conferinţa de presă a Albaniei.

El a recunoscut că gestul a fost neprofesional pentru un jurnalist, dar a susţinut că nu este ”ofensator pentru nimeni” şi că ”oamenii nu ştiu cum m-am simţit în acel moment pentru că am o traumă de la război”. El susţin că a primit ameninţări cu moartea prin intermediul reţelelor de socializare.

Comisia de Control, Etică şi Disciplină al UEFA (CEDB) a amendat miercuri Federaţia sârbă de fotbal cu 10.000 de euro pentru ”transmisia unui mesaj provocator nepotrivit unui eveniment sportiv” în timpul meciului de duminică.

Fotografii luate din tribune au arătat un banner cu drapelul naţional al Serbiei, care includea Kosovo, fosta sa republică, în interiorul graniţelor sale.

Federaţia de fotbal din Kosovo a făcut, de asemenea, o plângere la UEFA cu privire la pancarte despre care a spus că au conţinut ”mesaje politice, şovine şi rasiste”.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Marele Premiu al Principatului Monaco rămâne în calendarul Formulei 1 până în 2035

Marele Premiu al Principatului Monaco, cursă istorică de Formula 1, va rămâne în calendar cel puţin până în...

Mike Tyson şi Floyd Mayweather se vor înfrunta în ring în primăvara anului viitor

Foştii boxeri americani Mike Tyson şi Floyd Mayweather au ajuns la un acord pentru un posibil meci demonstrativ...

Luis Suarez şi-a cerut scuze după încăierarea din finala Leagues Cup

Atacantul uruguayan Luis Suarez (Inter Miami) şi-a prezentat scuze, joi, după ce a fost implicat în încăierarea din...

Anca Todoni, calificată în sferturi la Montreux (WTA 125)

Jucătoarea română de tenis Anca Todoni s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 125 de...