Rapid a învins Gloria Buzău cu 4-1, la debutul lui Neil Lennon

Data:

Echipa de fotbal Rapid Bucureşti a învins Gloria Buzău, cu 4-1 (2-1), joi, în primul meci de pregătire al verii, disputat la baza sportivă Constructorul, acesta reprezentând debutul antrenorului nord-irlandez Neil Lennon la conducerea tehnică a formaţiei giuleştene.

Golurile echipei bucureştene au fost marcate de Petrila (32, 43), Emmers (70) şi Papeau (73), în timp de pentru oaspeţi a înscris Sălceanu (24), din penalty.

Pentru meciul cu Gloria Buzău, Neil Lennon a folosit următoarea formulă de echipă: Aioani – Onea (Dănilă, 30), Săpunaru (căpitan; Ignat, 46), Bădescu (Iacob, 46), Micovschi (Borza, 46) – Petrila (Pănoiu, 46), Kait (Emmers, 46), Cepoi (Oaidă, 46), Gheorghe (Hasani, 46) – El Sawy (Papeau, 46), Stan (Burmaz, 46).

Rapid a încheiat miercuri primul cantonament al verii, la Curtea de Argeş şi urmează să efectueze un al doilea stagiu de pregătire în Slovenia, la Maribor, în perioada 23 iunie-5 iulie.

În stagiul din Slovenia, echipa antrenată de Neil Lennon va juca primele teste pe 25 iunie, cu NK Radomlje (locul 9 în ediţia trecută a primei ligi slovene) şi cu MFK Ruzomberok (locul 5 în Slovacia, câştigătoarea Cupei Slovaciei). În data de 28 iunie este programată partida cu NK Celje, campioana Sloveniei, la care joacă Marco Dulca, fiul fostului rapidist Cristi Dulca. Pe 1 iulie se va disputa meciul amical cu echipa poloneză Zaglebie Lubin (locul 8 în ediţia precedentă din Ekstraklasa), ultimul test urmând să aibă loc pe 4 iulie, contra vicecampioanei Sloveniei, NK Maribor.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Miriam Bulgaru s-a calificat în sferturile turneului ITF de la Viena

Jucătoarea română de tenis Miriam Bulgaru s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului ITF de la...

Ianis Hagi a semna pe doi ani cu Alanyaspor

Internaţionalul român Ianis Hagi a semnat un contract pe doi ani cu echipa turcă de fotbal Alanyaspor, a...

Mircea Lucescu – Am vorbit cu Ianis Hagi, e excelent că a ales campionatul Turciei

Antrenorul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că a...

Mircea Lucescu – Aş fi preferat să nu jucăm amicalul cu selecţionata Canadei

Selecţionerul Mircea Lucescu a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că şi-ar fi dorit ca echipa naţională de...