Barcelona va găzdui startul Turului Franţei în 2026

Data:

Barcelona va găzdui startul Turului ciclist al Franţei în 2026, a anunţat marţi primarul oraşului spaniol, Jaume Collboni, în cursul unei conferinţe de presă, informează EFE.

Collboni a descris această veste drept „un vis devenit realitate, care confirmă vocaţia Barcelonei de capitală internaţională a sportului”.

Capitala catalană, gazda Jocurilor Olimpice din 1992, va prelua astfel ştafeta de la Florenţa (Italia), care va găzdui startul Tour de France în 2024, şi de la Lille, oraşul francez din care va porni plutonul în Marea Buclă în 2025.

Informaţia a fost confirmată şi de societatea Amaury Sport Organization (ASO), care gestionează prestigioasa cursă din Hexagon.

„Barcelona este un oraş prestigios şi este un oraş al sportului”, a declarat Christian Preudhomme, directorul Turului Franţei, precizând că vor fi „două etape complete şi startul” în etapei a treia în Catalonia.

Este pentru a treia oară de la crearea sa, în 1903, când Turul Franţei va porni de pe teritoriul spaniol, după San Sebastian, în 2003, şi Bilbao, în 2023.

Anul acesta, Turul Franţei va porni pentru prima oară din Italia, pe 29 iunie, cu o sosire inedită, trei săptămâni mai târziu, la Nisa, pe Coasta de Azur, şi nu la Paris, din cauza Jocurilor Olimpice
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă (Rapid) – Ne aşteaptă un meci greu, FC Argeş pune tot timpul adversarul sub presiune

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se...

Inter Milano speră că noul său stadion va fi gata ‘în termen de cinci ani’

Preşedintele clubului de fotbal Inter Milano, Beppe Marotta, a declarat că nerazzurri şi AC Milan au semnat un...

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, cere ca lumea să aibă răbdare cu Alexander Isak

Alexander Isak va reveni vineri la antrenamentele echipei engleze de fotbal Liverpool, înaintea derby-ului de duminică împotriva lui...

F1: Lewis Hamilton cere mai multă ‘transparenţă’ din partea FIA

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a cerut mai multă "transparenţă şi responsabilitate" din partea organizaţiei de conducere a...