Olandezul Erik ten Hag a dezvăluit că a fost informat că va rămâne antrenorul echipei engleze de fotbal Manchester United în timp ce se afla în vacanţă, în Spania, informează DPA.
„Conducerea clubului a venit la mine în timp ce eram în vacanţă la Ibiza. Au apărut brusc în pragul uşii mele şi mi-au spus că vor să continue cu mine”, a declarat ten Hag duminică, pentru postul olandez de televiziune NOS.
Viitorul lui ten Hag a fost incert după ce Manchester United, unul dintre „granzii” fotbalului englez, a terminat pe un modest loc 8 în Premier League, cea mai proastă clasare începând din 1990, însă a reuşit să câştige Cupa Angliei, performanţă care îi asigură participarea la viitoarea ediţie a Europa League.
„A fost un sezon agitat. Niciodată un moment plictisitor”, a precizat ten Hag, care a sosit pe Old Trafford de la Ajax Amsterdam în 2022, cu contract valabil până în 2025, cu opţiune pentru un sezon suplimentar.
Tehnicianul batav a dezvăluit că oficialii din jurul noului acţionar al clubului, Jim Ratcliffe, au discutat de asemenea cu alţi antrenori, existând informaţii că i-ar fi contactat pe Thomas Tuchel, fostul antrenor al lui Bayern Munchen, şi pe selecţionerul Angliei, Gareth Southgate.
„Într-adevăr, mi-au spus că au vorbit cu alţi manageri. În Olanda, acest lucru nici măcar nu este permis”, a adăugat el, însă Premier League are reguli diferite.
Ten Hag a afirmat întotdeauna că vrea să continue, în ciuda tuturor îndoielilor şi a dezbaterii publice, iar acest lucru se întâmplă acum.
„Am avut discuţii bune între noi, au fost diverse probleme de discutat. Concluzia este că vom continua împreună şi îmi vor prelungi contractul. Încă trebuie să ne putem de acord în această privinţă”, a mai spus antrenorul olandez.
AGERPRES