Fotbal: Naţionala Portugaliei, pregătită pentru EURO 2024

Data:

Naţionala de fotbal a Portugaliei „este pregătită” pentru EURO 2024, a asigurat joi selecţionerul Roberto Martinez, care şi-a fixat ca prim obiectiv să atingă „nivelul maxim” în cele trei meciuri din grupă în competiţia ce va începe vineri în Germania, scrie AFP, conform Agerpres.

„După aceea vor fi etape importante de parcurs”, a afirmat Roberto Martinez pentru presa locală înaintea îmbarcării cu destinaţia Germania. Cristiano Ronaldo şi coechipierii săi au efectuat joi dimineaţă ultimul lor antrenament în Portugalia.

În caz de victorie, Martinez s-a declarat pregătit să sărbătorească împreună cu suporterii la sanctuarul din Fatima, loc de pelerinaj situat în centrul Portugaliei.

„Să visezi este gratis”, a spus la rândul său fundaşul Pepe, în vârstă de 41 de ani, care speră că va câştiga un nou titlu european după cel din 2016, cu o echipă „care are o mare foame de trofee”.

Pe aeroport, cei 26 de jucători convocaţi pentru EURO 2024 au fost aşteptaţi de zeci de suporteri. La sosirea sa în Germania, delegaţia lusitană va fi cazată într-un hotel din oraşul Marienfeld.

După zece victorii în tot atâtea meciuri în preliminarii, Portugalia este considerată de unii specialişti printre marile favorite la câştigarea competiţiei.

Cristiano Ronaldo, ajuns la 39 de ani, va participa la EURO 2024 la al unsprezecelea turneu final din cariera sa.

Portugalia va debuta la EURO 2024 pe 18 iunie, împotriva Cehiei, după care va mai întâlni Turcia şi Georgia în Grupa F. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Marele Premiu al Principatului Monaco rămâne în calendarul Formulei 1 până în 2035

Marele Premiu al Principatului Monaco, cursă istorică de Formula 1, va rămâne în calendar cel puţin până în...

Mike Tyson şi Floyd Mayweather se vor înfrunta în ring în primăvara anului viitor

Foştii boxeri americani Mike Tyson şi Floyd Mayweather au ajuns la un acord pentru un posibil meci demonstrativ...

Luis Suarez şi-a cerut scuze după încăierarea din finala Leagues Cup

Atacantul uruguayan Luis Suarez (Inter Miami) şi-a prezentat scuze, joi, după ce a fost implicat în încăierarea din...

Anca Todoni, calificată în sferturi la Montreux (WTA 125)

Jucătoarea română de tenis Anca Todoni s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 125 de...