Tenis: Rafael Nadal a confirmat că nu va juca la Wimbledon

Data:

Tenismanul spaniol Rafael Nadal a confirmat joi că nu va juca la Wimbledon, cum a sugerat deja după ce a fost eliminat la Roland Garros, şi adăugat că se va concentra pe pregătirea Jocurilor Olimpice, cu turneul din oraşul suedez Bastad ca etapă intermediară, informează EFE.

„În conferinţa de presă de după meciul de la Roland Garros am fost întrebat despre programul meu de vară şi de atunci mă antrenez pe zgură. Ieri s-a anunţat că voi juca la Jocurile Olimpice de vară de la Paris, ultimele mele Jocuri Olimpice”, a scris Nadal pe reţelele de socializare.

„Cu acest obiectiv, credem că cel mai bun lucru pentru corpul meu este să nu schimb suprafeţele şi să continui să joc pe zgură până atunci. Din acest motiv anul acesta îmi va lipsi participarea la Wimbledon. Sunt trist că anul acesta nu voi putea experimenta atmosfera extraordinară de la acest turneu incredibil, care va fi mereu în inima mea, şi că nu voi fi alături de toţi fanii britanici care mi-au oferit întotdeauna o susţinere puternică. Îmi va fi dor de voi toţi”, a continuat el.

„Ca să mă pregătesc pentru Jocurile Olimpice, voi disputa turneul de la Bastad, Suedia. Un turneu pe care l-am jucat la începutul carierei mele şi în care m-am simţit foarte bine atât pe teren, cât şi în afara lui”, a spus ibericul.

Competiţia de la Bastad va avea loc în perioada 15-21 iulie, iar Jocurile din capitala Franţei vor începe pe 26. Turneul olimpic se va desfăşura pe terenurile de la Roland Garros, unde Nadal a câştigat 14 titluri.

Căpitanul echipei Spaniei, David Ferrer, a anunţat miercuri jucătorii selecţionaţi pentru JO, printre ei fiind şi Nadal, care va participa atât în proba de simplu, cât şi în cea de dublu alături de Carlos Alcaraz, numărul doi mondial.

Nadal are două medalii olimpice de aur, în proba de simplu, în 2008, şi în cea de dublu în 2016.

La sfârşitul lui mai, după ce a fost eliminat de Alexander Zverev în primul tur la Roland Garros, Nadal a spus că este „dificil” să joace la Wimbledon, turneu programat în prima parte a lunii iulie, atât timp cât Jocurile Olimpice de la Paris sunt „principalul său obiectiv”.

„Pare dificil. Îmi pare dificil să fac tranziţia pe iarbă pentru a juca la Wimbledon, pentru a reveni apoi pe zgură la Jocurile Olimpice două săptămâni mai târziu”, a explicat atunci Nadal.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...