Handbal masculin: Portarul naţionalei României, Ionuţ Iancu, de la Steaua la CS Dinamo

Data:

Ionuţ Iancu, portarul echipei CSA Steaua Bucureşti şi al echipei naţionale de handbal masculin, a semnat un contract pe trei ani cu campioana CS Dinamo, a anunţat clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare, miercuri, pe pagina sa de Facebook, scrie Agerpres.

„Este o onoare pentru mine să joc la Dinamo. Îmi doresc să ajut echipa să câştige cât mai multe trofee şi să aibă o evoluţie cât mai bună în EHF Champions League, unde ne dorim toţi să ajungem. Voi juca pentru echipă, pentru culori şi pentru suporteri”, a declarat Ionuţ Iancu.

Născut la Ploieşti, pe 18 februarie 1994, Ionuţ Iancu are în palmares un singur titlu naţional, câştigat cu HCM Constanţa în 2013. În cariera sa a mai jucat la CSM Bucureşti (2013-2017), Tatabanya KC (2017-2018), Dobrogea Sud Constanţa (2018-2021) şi Steaua (2021-2024).

La echipa naţională de seniori a României evoluează de la 17 ani, fiind în acest moment tricolorul cu cele mai multe selecţii dintre cei aflaţi în activitate.

Iancu vine la Dinamo în locul iranianului Saeid Heidarirad, care a plecat după o perioadă de şapte ani. Dinamo s-a mai despărţit de interul dreapta Javier Humet.

Dinamo i-a mai transferat pentru noul sezon pe interul dreapta muntenegrean Branko Vujovic (TVS Hannover Burgdorf) şi pe interul stânga brazilian Haniel Langaro (FC Barcelona).
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luciano Spalletti consideră că Juventus este capabilă să câştige titlul

Noul antrenor al lui Juventus Torino, Luciano Spalletti, consideră că echipa sa, aflată în prezent pe locul 7...

Antrenorul Arne Slot este preocupat doar de stoparea declinului îngrijorător al lui Liverpool

Antrenorul lui Liverpool, Arne Slot, este preocupat doar de stoparea declinului îngrijorător al echipei sale, pe fondul unor...

FRF anunţă candidatura pentru organizarea finalei Europa League 2028 sau 2029 pe Arena Naţională

Federaţia Română de Fotbal a anunţat candidatura Bucureştiului pentru organizarea finalei Europa League din 2028 sau 2029 pe...

F1: McLaren scoate la licitaţie unul din monoposturile sale pentru 2026

Echipa de Formula 1 McLaren a decis să scoată la licitaţie unul din monoposturile sale din 2026 şi...